În plin divorț de Laurențiu Reghecampf, impresara dovedește lumii că este o femeie puternică, independentă, pe treaba ei. Ceea ce știe toată lumea. A ajuns departe, are o avere considerabilă, și toate le-a realizat pe munca ei. E familistă convinsă și mamă dedicată pentru cei trei copii ai ei.
Noaptea de Revelion a surprins-o pe Anamaria Prodan în compania unui tânăr. Este același cu care a apărut în poze și de Crăciun și s-a supărat când niște jurnaliști au scris că ar fi ceva între ei. Cei doi s-au fotografiat împreună și de Revelin, iar impresara a distribui fotografiile pe contul ei de socializare. De altfel ea a distribuit și o filmare, de la mega petrecerea la care au participat, alături de alți prieteni, după ce au urmărit splendidul foc de artificii din Dubai.
Ei au făcut Revelionul la înălțime. Mai exact într-un restaurant celebru, condus de legendarul măcelar Dario Cecchini, originar din satul Panzano (regiunea Chianti din Toscana, Italia), local aflat la etajul 74.
Cine este tânărul care-i ține companie Aneimaria Prodan
Tudor Andrei Oroș este Managing Director la Carfax Education Group. „Carfax Education Group este un grup internațional de întreprinderi și instituții din domeniul educației, fiecare concentrată pe aducerea celor mai bune metode din educația britanică, americană și elvețiană clienților privați și corporativi din întreaga lume. Grupul este format din trei divizii: afaceri cu clienții privați, afaceri cu clienți instituționali și școli.
Unul dintre punctele sale forte este în combinarea experienței educaționale și a perspectivelor internaționale ale studenților, părinților, instituțiilor și investitorilor – o înțelegere completă a educației pe care puține organizații o au”, se arată pe pagina de prezentare a grupului. Luna aceasta, tânărul care a absolvit Universitatea Oxford, va împlini 32 de ani.
De asemenea, conform prezentării de pe rețelele sociale, tânărul este antreprenor, investitor și implicat în Crypto. În urmă cu mai puțin de doi ani s-a căsătorit.
Alături de fotografiile, cinci la număr, în care apare de promițătorul om de afaceri, Anamaria Prodan a transmis și un mesaj, care îl vizează direct pe viitorul ei fost soț, antrenorul Universității Craiova.
View this post on Instagram
„Pregătiți pentru 2022! Eu sunt! Anul acesta va fi perfect! Promit! Ratații vor dispărea”, a scris Anamaria Prodan pe Instagram.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook