Otilia ne-a acordat un flash interviu despre experiența Survivor, dar și despre acomodarea la noul „normal”: fără mască de protecție, dar în plin război.
Cum ai reacționat când ai aflat că a început războiul între Rusia și Ucraina în perioada în care tu erai pe insulă?
Otilia: Am aflat de război, imediat după eliminarea mea din joc! Eram șocată, nu mă gândeam că în 2022 se mai pot întâmpla astfel de lucruri.
Dar când ai aflat că s-a renunțat la masca de protecție?
În ceea ce privește renunțarea la mască, am fost fericită! Ce sa zic, e trist că a fost nevoie de un război ca să uităm de pandemie.
Ai păstrat din obiceiurile din Dominicană? De exemplu, mănânci puțin sau dormi pe jos? Mulți dintre cei întorși acasă spun că s-au reobișnuit greu cu dormitul în pat.
Mănânc foarte mult, simt mereu nevoia să gust câte ceva și să am mâncare la mine, tot timpul. Sinceră să fiu, e și din cauza ulcerului pe care l-am facut în perioada petrecută în Republica Dominicană. Trebuie să am mereu ceva în stomac ca să nu mă doară!
Cu dormitul mi-a fost greu în primele 3 zile, mă întorceam pe toate părțile! Chiar îmi venea să mă pun pe jos să dorm, dar m-am reobișnuit repede!
Ce părere ai despre cum au decurs ultimele eliminari? Te așteptai la ele? Te-ai fi acomodat cu schimbarea de la Faimoși la Vulturi?
Mie, întodeauna, mi-a plăcut echipa războinicilor, au o energie pozitivă mereu, probabil mi-ar fi plăcut mult schimbarea asta. Cât despre eliminări, sincer îmi pare rău de Cătălin că a ieșit, nu merita și, poate, nici Laura pentru că era o sportivă bună!
Ai venit cu o noua energie din Dominicana, pari pusă pe fapte mari. Ce ne pregătești?
Sunt mai muncitoare ca niciodată, determinată și ambițioasă! Pregătesc piese pentru publicul român, cât și pentru cel internațional, vreau să fac melodii, atât în limba mea maternă, cât și în engleză, desigur!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook