Ne amintim cu toții exemple de români plecați în străinătate care, după câteva luni au uitat să pronunțe românește. Mădălina Ghenea nu a uitat de unde a plecat. Ea e mândră că este româncă și s-a lăudat mereu cu acest lucru.

Frumoasa noastră a născut-o pe Charlotte pe data de 3 aprilie 2017, la o clinică privată din București. Tatăl fetiței este un cunoscut om de afaceri român, Matei Stratan. Bărbatul este în prezent iubitul unei alte celebrități, Andreea Raicu.

Nu a uitat de unde a plecat

Mădălina Ghenea s-a născut în august 1987 la Slatina. Încă de la o vârstă fragedă a fost în lumina reflectoarelor, participând la celebra emisiune tv „Tip Top Minitop”. Timp de 7 ani, Mădălina a luat lecții de balet și de pian. A absolvit Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina.

Cariera sa în domeniul modei a început la numai 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattinoni. A participat la prezentări de modă în toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franța sau Spania. Prin urmare, Mădălina se declară „cetățean al lumii, cu viața într-o valiză”.

Printre reclamele cele mai cunoscute se numără cele la branduri ca La Perla, Lovable, Lise Charmel, Peroni, New Yorker, Borghetti, Sloggi, Grimaldi Mare, Max Well, Lormar, Amarea, Primadonna, Quelle, Margherita Mazzei, Lascana, Von Dutch, Parah, Lepel sau Huntermoller. A atras atenția presei din România abia odată cu lansarea videoclipului melodiei Il tempo tra di noi a lui Eros Ramazzotti, în care apare în rolul iubitei cunoscutului cântăreț.

Cum vorbește Mădălina Ghenea cu fiica sa, Charlotte

În august, anul trecut, Mădălina Ghenea povestea ce a determinat-o să plece înapoi în Italia. După o relație de aproximativ trei ani cu omul de afaceri român Matei StratanMădălina Ghenea și-a luat fiica, Charlotte, și s-a mutat din nou în Italia. Deși cu câteva luni înainte de această decizie radicală, cei doi aveau planuri de căsătorie. „Ne-am gândit la căsătorie, însă nu este ușor să gestionezi o relație la distanță.

Nu a uitat de unde a plecat.

Pe de altă parte, când l-am cunoscut pe Matei, care are o companie în România, el știa că munca mea și viața mea sunt în Italia. Însă, eu mi-am dorit ca Charlotte să se nască în țara mea, pentru ca bunicii, străbunicii și unchii să o poată vedea”, a mărturisit Mădălina Ghenea pentru o publicație mondenă din patria sa adoptivă.

Fetița merge la grădiniță în Italia și, prin urmare, vorbește perfect italiana. Dar, pentru că ea însăși e poliglotă, Mădălina o învață și pe fiica ei să comunice și în alte limbi. Cele două vorbesc inclusiv în engleză și spaniolă.

Nu a uitat de unde a plecat.

Dar  Mădălina Ghenea nu a uitat de unde a plecat. Și vorbește cu micuța ei inclusiv în limba română. Micuța e adorabilă cum se exprimă românește. Știe toate cuvintele, dar are un pic accent. Pe de altă parte, nu doar Mădălina vorbește românește cu micuța ei, ci și bunica fetiței. Așa cum mărturisea în urmă cu câteva luni, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu fanii ei, mama Mădălinei Ghenea locuiește cu ele la Milano.

Sursa foto: Instagram

Josephine, fiica Ginei Pistol și a lui Smiley a mers în prima ei excursie. Pe cine a vizitat

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp