Exclusiv. Prima imagine cu soția prințului Nicolae al României, gravidă a doua oară. Secretul e încă păstrat

Soția prințului Nicolae al României ne arată ce mare i-a crescut burtica. Acesta a participat alături de soțul ei al un eveniment, iar rochia fluidă pe care a îmbrăcat-o a scos în evidență evoluția sarcinii.
Fostul prinicipe Nicolae, nepotul regelui Mihai I, a anunțat că el și soția sa, Alina-Maria Binder, așteaptă cel de-al doilea copil. „De multe ori, chiar și în perioadele dificile se întâmplă minuni. Pentru mine și Alina-Maria de Roumanie minunea este un nou membru al familiei”, este mesajul transmis duminică pe pagina de Facebook a lui Nicolae al României.
Bebelușul va veni pe lume în primăvara lui 2022. Deși știu la această oră dacă va fi fetiță sau băiat, prințul a păstrat secretul.
Fostul prinicipe Nicolae și soția sa, Alina-Maria Binder, mai au o fetiță, Maria – Alexandra, care, recent, a împlinit primul an de viață.
Amintim că Nicholae Medforth-Mills a primit titlul de principe al României în ziua în care a împlinit 25 de ani. El era al treilea moștenitor al tronului, după Principesa Margareta și după mama sa, Principesa Elena.
În anul 2015, la 1 august, lui i-a fost retras titlul și a fost exclus din linia succesorală, în urma unor controverse legate de o relație cu o tânără care a rămas însărcinată. Tânăra, Nicoleta Cîrjan, a susținut că fetița pe care a născut-o în 2016 este fiica principelui Nicolae, însă acesta nu a recunoscut copilul.
Un an mai târziu, Nicolae al României s-a căsătorit, civil, la Henley-on-Thames, cu Alina Marian Binder. La 30 septembrie 2018, cuplul s-a căsătorit religios la biserica Sfântul Ilie din Sinaia, iar recepția de nuntă a avut loc la cazinoul Sinaia, fără ca reprezentanții Casei Regale a României să participe la ceremonie. Cei doi au devenit părinți, peste alți doi ani, fiind binecuvântați cu o fetiță. Acum așteaptă, cu emoție, venirea pe lume al celui de-al doilea copil al lor.
Sursa foto: Facebook / Instagram