Simona Ionescu / Redactor Șef

Tensiuni între Pepe și superba lui iubită, Yasmine. Și ea, și fosta nevastă, i-au reproșat același lucru. Exclusiv

Tensiuni între Pepe și superba lui iubită, Yasmine. Și ea, și fosta nevastă, i-au reproșat același lucru. Exclusiv
Vă amintiți, la câteva luni după divorțul lui de frumoasa Raluca, Pepe s-a arătat mai îndrăgostit ca niciodată de noua lui cucerire. Au fost luni de miere cu săruturi pasionale în văzul lumii, plimbări cu mașina și vacanță de vis.

Pepe și Yasmine s-au afișat prima dată în preajma zilei de naștere artistului, vara care a trecut. Au fost apariții cu multă pasiune, demne de eticheta de latino lover pe care o are cântărețul. Makeup-artista s-a integrat imediat în cercul de apropiați ai bărbatului și s-a împrietenit rapid și cu fetițele lui. De altfel Pepe împreună cu noua sa iubită și fetițele au petrecut vacanțe și excursii împreună.

Exclusiv. O prietenă a lui Pepe o laudă maxim pe noua sa iubită

Cei doi, de altfel, de cunoșteau de multă vreme. Yasmine are 26 de ani, este fotomodel și a făcut cursuri de machiaj. Ea l-a machiat în trecut pe Pepe pentru un proiect muzical.

După un show total împreună, de ziua artistului, prin octombrie au apărut primele semne de întrebare cu privire la despărțirea lor.

Pepe și Yasmine, separați două săptămâni

În octombrie, o sursă declara pentru Playtech.ro că cei doi nu se mai văzuseră de două săptămâni. „Pepe nu s-a mai întâlnit cu Yasmine vreo două săptămâni. Au mai vorbit la telefon, dar nu mai e ce era înainte. La ultimele petreceri la care au fost, Pepe a stat mai mult în compania prietenilor, iar ea s-a cam supărat”, au declarat sursele din anturajul celor doi pentru sursa citată anterior.

La scurt timp după publicarea acestor informații, Pepe și Yasmine au fost surprinși împreună, cu mașina cea nouă a artistului, la cumpărături. Totodată, lumea vorbește că cei doi au certuri mult prea intense și Yasmine nu reușeste să accepte că partenerul ei mai tot timpul ocupat cu cariera. Același reproș i l-a adus și fosta soție, Raluca Pastramă.

Yasmine se uită la pisica gri

Ceea ce este cert e faptul că sunt oameni ocupați, fiecare cu cariera sa. Pepe a avut multe concerte și apariții online. El este foarte prezent pe rețelele sociale cu viața sa profesională. Pe de altă parte, Yasmine, e o fire mai închisă. Are un cont de Instagram restricționat, unde postează extrem de rar.

Zilele acestea, în timp ce Pepe cântă de mama focului, Yasmine pare că stă singură. Nu chiar, de fapt, ci se uită după o pisică gri și niște canari. Ea a distribuit imaginile recent, pe contul său de socializare.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre