A visat la acest lucru din copilărie și acum totul s-a împlinit. Daniela Gyorfi are impresia că plutește.
Extraordinara Daniela Gyorfi: „O să cânt pentru o ușă, pentru un geam…”. Ce-i spunea Dem Rădulescu
Femeie puternică, pentru Daniela Gyorfi nu există nu se poate. Aceasta a luptat din răsputeri ca să obțină lucrul pe care și l-a dorit dintotdeauna. Chiar dacă un an s-a tot perpelit dacă să facă pasul sau nu, într-un final s-a hotărât. Daniela și George au cumpărat o casă la curte în Otopeni.
Locuința este fix ce trebuie, pentru că are trei camere cu trei băi, astfel că nici un membru al familiei nu va fi deranjat de cineva. O problemă mică o constituie faptul că școala fetiței este destul de departe, însă aceasta nu vrea să se mute, pentru că își adoră învățătoarea.
„Unguroaico, azi cânt pentru balamale”
”Știi proverbul ăla ”Neam de neamul meu nu a avut așa ceva”. Dacă trăia mama săraca așa îmi zicea. Nu este ceva extraordinar, dar după atâția ani de zile în care am muncit și ne-am chinuit…. Bine o să ajung ca regretatul domn Dem Rădulescu, să mă vezi că o să cânt pentru o ușă, pentru un geam, cânt pentru un pat.
El îmi spunea: ”Unguroaico, azi cânt pentru balamale”. Ei, așa o să ajung și eu”, a declarat Daniela Gyorfi în cadrul unei emisiuni TV.
Cine s-a mutat în camera matrimonială
Dacă v-ați fi așteptat ca Daniela și Gyorfi să fi luat în primire camera matrimonială, nu e deloc așa. Fetița lor a pus piciorul în prag, iar părinții i-au făcut pe plac. Daniela are și ea posibilitatea să-și facă un dressing mare, așa că va transforma una dintre camere.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook