Fabulos! Un celebru cântăreț ne arată ce conac de lux vinde. Vrea 35 de milioane de dolari pe el

Fabulos! Un celebru cântăreț ne arată ce conac de lux vinde. Vrea 35 de milioane de dolari pe el
Vedetele deseori ajung să își vândă proprietățile, și asta nu pentru că ar avea probleme financiare, ci pentru că simt nevoia de o schimbare locativă. E și cazul  celor de față.

Un celebru cântăreț ne arată ce conac de lux vinde. Starul pop Justin Timberlake şi soţia sa, actriţa Jessica Biel, îşi vând conacul din Los Angeles. Artistul pur și simplu s-a săturat de casa în care locuiește de aproape 20 de ani. Timberlake a cumpărat proprietatea în 2002, la scurt timp după destrămarea NSYNC.

Timberlake (40 de ani), tată a doi copii, a plătit 8,3 milioane de dolari pentru proprietatea de 13.530 de metri pătraţi. A investit serios în ea, iar acum vrea să facă o afacere. El cere 35 de milioane de dolari pe conac.

Proprietatea este una dintre cele mai mari din zonă. Cuplul deţine proprietăţi şi în New York, Montana şi Tennessee. În conacul din LA au petrecut cel mai puțin timp în ultima vreme, așa că Justin și Jessica au decis să nu țină banii blocați.

Vila spaniolă a lui Errol Flynn

Proprietatea are o poveste impresionantă. Dincolo de valoarea în sine, adaugă valoare faptul că a fost locuită de vedete. Vila spaniolă, situată în apropiere de Mulholland Drive, a fost construită pe o proprietate a starului Hollywood Erroll Flynn. În anii 1940, Errol Flynn a construit un complex cu pasaje ascunse, potrivit cărţii „Errol Flynn Slept Here”, de Robert Matzen şi Michael Mazzone.

După cum e situată, ea oferă privelişti panoramice asupra Los Angeles-ului.  În anii `80, casa a fost distrusă, iar terenul a fost împărţit. Actriţa Helen Hunt a construit o casă pe o zonă de aproximativ 13.000 de metri pătraţi pe care a vândut-o mai târziu lui Timberlake.

Artistul a cumpărat, de asemenea, un lot vacant, de aproximativ 28.000 de metri pătraţi, tot de la Helen Hunt, care se află în spatele reşedinţei principale şi îi oferea, astfel, intimitate.

Un celebru cântăreț ne arată ce conac de lux vinde

Ca orice vilă spaniolă, casa are un plan deschis. Conacul numără două niveluri, are nouă dormitoare, nouă băi complete şi patru băi de serviciu. Există, de asemenea, o casă de oaspeţi. Interiorul a fost recent renovat de celebrul designer Estee Stanley, combinând stilurile rustic şi modern.

Casa oferă și un home cinema, o sală de gimnastică, patru şeminee. De asemenea, include un dressing spaţios şi o baie luxoasă.

Proprietatea are propria zonă împădurită, mult gazon, precum şi un teren de tenis cu nocturnă. Există, de asemenea, o grădină de legume, și o piscină mare de 26 de metri care se întinde pe toată lungimea casei, apoi se varsă într-o piscină mai mică şi adâncă separată.

Noua piscină a fost construită de Timberlake şi Biel.

Sursa foto: Youtube

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri