Fascinantele descântece din folclorul românesc. Asta spuneau babele ca să fugă deochiul

Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, adică acele vorbe speciale prin care se alungă „starea de rău” indusă de o simplă privire invidioasă. Pe lângă acestea, oamenii au inventat descântece aproape pentru orice situație mai dificilă în care se aflau. Avem „incantații” pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru aducerea înapoi a barbatului sau pentru „dezlegarea cununiilor”.
În culegerea de folclor „Materiale folkloristice”, apărută în 1900, sunt mai multe vrăji și descântece de dragoste, iar unele dintre ele vi le prezentăm așa cum au fost culese în urmă cu mai bine de o sută de ani.

Descântecul care aduce dragostea

Trebuie spus că fata care vrea să-și întâlnească iubirea se duce mai întâi sâmbătă seara la apusul soarelui și ia apă din fântână într-un vas curat. Atunci începe a spune prima parte a descântecului:
– Bună seara fântână lină.
– Mulțumim dumitale tânără copilă.
– Șezi.
– Nu șed.
Că n’am venit să șed,
Și’am venit să’mi dai
Cătările tale,
Să strâng dragostele în ele,
Cum nu poate răbda de tine
Toate lighioanele,
Toate păsările,
Așa să nu poată răbda…
(cutare – se spune numele iubitului)
De vorba, de chipul, de ochii
Și sprâncenele mele.
Toată lumea,
De la mic pân’la mare,
Mai vârtos… (cutare).”
Apoi, a doua zi, adică duminică, se trezește în revărsatul zorilor, ia apa și începe „a vrăji cu busuioc, para de argint și fir roșu”, pe vatra focului.
– Mă sculai Duminică de dimineață,
Pe ochi nespălată,
De rouă nescuturată.
Maica Precista mă văzu,
Jos din cer se scoborî,
Pe scară de argint
Și la mine veni.
Cu buciumul buciuma,
Dragostile le aduna,
În astă oală le băga.
Cum nu poate răbda vaca de vițel,
Și oaia de miel,
Și scroafa de purcel,
Și cloșca de pui,
Gâsca de boboc,
Bobocul de gâscă, –
Așa să nu poată răbda,
Toate fetele,
Toate nevestele,
Toate preotesele,
Toate miresele,
Toți popii,
Toți protopopii,
Toți zapcii,
Toți conțilii,
Toți primarii,
Toți notarii,
Toți judecătorii,
Toți întâlnitorii,
Toți băieții,
Toți logofeții,
De la mic pân’la mare,
Mai vărtos… (cutare) !

La finalul acestei părți, fata mai adaugă următoarele cuvinte:

Cum arde vatra de foc și focul de vatră, așa să ardă inima în mic și în mare, mai vârtos în… (cutare), și cum trage fumul la coș, așa să tragă la mine și mic și mare, mai vârtos (cutare) !

Și nu s-a terminat! Mai urmează și cea de-a treia parte, când fata iese afară și se întoarce cu fața spre soare și spune:

Răsai soare,
Frățioare,
Nu răsări pe garduri uscate,
Pe țoluri vărgate;
Răsai pe ochii mei,
Pe genele mele,
Pe sprâncenele mele,
Să se uite lumea cu drag la ele !
Cine’n urmă mi-o călca,
În gura mi’o căuta;
Cine cu mine n’o vorbi,
Inima’n el o plesni!
La final, cu apa pe care a „vrăjit-o”, fata se stropește pe frunte, se spală pe ochi, iar busuiocul și bănuțul de argint le va purta cu ea.

Descântec pentru băiatul care s-a îndrăgostit de alta

În cazul în care tânărul este deja îndrăgostit de cineva, se face următorul descântec, tot cu ajutorul apei, în care se pune busuioc și miere:
Mă sculai,
Mă spălai,
Mă pieptănai,
Mă spălai
Cu apă de plai,
Cu apă de năstrapă,
Cu o steblă de busuioc.
Cu buciumul buciumai.
Dragostele le chemai.
Și mă dusei la râul lui Iordan
Și mă spălai,
Mă curățai,
Și’mi luai:
După țâțe,
Păr de mâțe,
După cap,
Piei de țap;
După picioare,
Piei de șarpe,
După trup,
Piei de lup.
Mă spălai
Mă curățai,
De urâciuni,
De legături,
De dătături,
De aruncături,-
De la cumnate,
De la surate,
De la vecine,
De la străine,
De la moașe,
De la nașe,
Și… cutare… rămase șpalt
Mândru și frumos
Ca un trandafir frumos.

În culegerea de folclor se amintește și de un descântec ce se face cu sare. Se pune sare în ghete și se rostesc următoarele cuvinte:

Cum trag toate vacile și toată lumea,
Și mic și mare la sare,
Și cum nu poate nimeni fără sare
Așa să nu poată nimeni fără… (cutare).
Și cum nu pot eu călca,
Așa să nu poata calcă … (cutare) fără… (cutare).”

Descântec pentru menținerea iubirii

Tot ca să aducă dragostea aproape, fetele trebuie să mestece cu un fir de busuioc într-o sticlă cu apă, apoi îi dă să bea celui căruia i-a descântat:
Duminica mă sculai
Vadra’n mână o luai,
La fântâniță plecai,
Pe poteca necălcată,
Pe rouă nescuturată,
Cu busuiocul ăsta buciumai,
Dragostele adunai,
De la cârciumarese,
De la jupânese,
De la flăcăi,
De la fete mari,
De la copii mici,-
Și’n apa lui… (cutare) le băgai
Și pe… (cutare)’l luai
Și’l dusei la râul Iordan
Și’l spălai
Și’l curățai
Pe trup
De păr de lup
Pe cap
De păr de țap
Pe țâțe
De păr de mâțe
Și’l dăruii
Cu doi luceferei,
În doi umerei,
Cu stele,
Mărunțele, pe mânecele.
Cu cine o vorbi… (cutare),
Cu cine’o tăinui,
Cu miere l’o lipi;
Să le vie a plesni,
Prin gene,
Prin sprâncene,
Mai ales prin ismene.
Să nu-i dea a sta,
Să nu-i dea a mânca.”