Talentata Feli are tot ce-și poate dori o femeie. Însă mai există o dorință uriașă pe care artista vrea să și-o împlinească cât mai repede. „Este una din misiunile mele pe acest pământ”.
Feli și-a emoționat fanii cu decizia luată. „Este una din misiunile mele pe acest pământ”
De când Nora Luna a apărut în viața ei, ochii lui Feli strălucesc de fericire. Ce-i drept, a fi mamă nu e întotdeauna ușor, iar artista spune că a trecut prin toate stările posibile și a înțeles că nu poți să fii tot timpul o „mamă prințesă”.
”Undeva s-a pus o presiune pe mame care le face să arate doar „Mama – Prințesă” ca să nu fie judecate. Însă trebuie să acceptăm că suntem oameni și avem tot felul de sentimente și stări pe minut, iar uneori copilașii ne pot testa răbdarea, astfel încât să descoperim și o Vrăjitoare…. caldă totuși, care după o „pedeapsă” sau o ceartă mică, se ascunde și plânge”, a declarat Feli pentru perfecte.ro.
„Eu știu că o să simt când o să fie momentul”
Puțini sunt cei care știu că înainte de a o aduce pe lume le micuța ei, Feli s-a gândit să adopte un copil. Și această dorință imensă a rămas și acum. Ea așteaptă doar momentul potrivit să-i ofere unui copil șansa de a avea cea mai frumoasă viață. ”Nora Luna, copilul nostru este unul din cele mai prețioase daruri pe care mi l-a dat Dumnezeu.
Ea a venit ca o primă surpriză frumoasă a vieții mele. Simt că să adopt este una din misiunile mele pe acest pământ. Știu că eu nu pot să controlez tot ce ține de viața mea și mai știu că Dumnezeu ne da așa daruri frumoase atunci când suntem pregătiți să le primim. Eu știu că o să simt când o să fie momentul. Inima mea este deschisă”, a declarat talentata cântăreață.
Sursă foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook