Frumoasa în vârstă de 23 de ani nu calcă pe urmele părinților, ci preferă să ia exemplu de la legendara sa bunică, Tippi Hedren. Stella este pasionată de industria fashion, profesând ca model. Cea mai recentă realizare a sa este apariția pe coperta unei celebre reviste de modă.
Stella Banderas pe coperta Glamour
Stella Banderas Griffith este fața noii ediţii Glamour Spania. Cu toate că a fost crescută în Los Angeles, într-un mod tipic american, tânăra moștenește originile tatălui său, fiind născută în Marbella.
În prezent, are în desfășurare destul de multe proiecte, dar nici unul nu implică actoria. A încercat în copilărie și să joace teatru, dar fiind o fire timidă și rezervată vedea audițiile pentru roluri prea complicate.
„Nu încerc să devin actriţă, cel puţin deocamdată”, a mărturisit Stella.
Fiica lui Antonio Banderas: model sau redactor
Pe lângă modeling, Stella del Carmen mai are și alte pasiuni, cum ar fi scrisul. Aceasta a debutat deja ca redactor la ediţia spaniolă a revistei Vanity Fair, dezvăluind că scrisul o fascinează.
„Studiez scrierea creativă pentru că m-a fascinat întotdeauna literatura. Să scriu este un lucru pe care mi-l doresc”, spune ea.
https://www.instagram.com/p/B7bnKtIlikF/?igshid=i3v996w1bp6c
Ea colaborează de asemenea cu creatoarea de modă Emma Newbern la un proiect distribuit pe contul său de Instagram, care împărtăşeşte secrete despre sănătatea fizică şi cea mentală. Şi-ar dori totodată să revină la universitate pentru a studia Organizaţii neguvernamentale şi Schimbări sociale.
„Sunt multe lucruri pe care doresc să le fac. Am făcut un pas spre mine însămi şi spre ceea ce îmi doresc de la viaţă”, a spus ea.
Chiquita este cuvântul său preferat în spaniolă, pe care l-a auzit de multe ori spus de către tatăl ei, cu care anul trecut a împărtăşit unul dintre momentele profesionale cele mai importante pentru Antonio Banderas: nominalizarea lui la Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea din filmul „Dolor y Gloria”.
„Mă fascinează să-l văd prin ochii lui Pedro Almodovar”, a mărturisit Stella del Carmen.
Cine îl aleargă pe Boris Johnson prin parc. Premierul e chinuit
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook