În prezent, Andreea Mantea are 66 de kilograme. Însă motivul îngrășării nu e acela că ar fi dat iama în mâncare nesănătoasă. Vedeta are alte probleme care o afectează.
„Rezoluție, dorință sau mai bine zis, nevoie! Am 66 kg și vârsta la care metabolismul meu nu mai funcționează la fel ca acum câțiva ani… și vreau să ajung înapoi la 52 kg. Mai mult decât atât, aș vrea să încerc să mă mențin la acea greutate. Voi renunța la tot ce îmi face rău și voi urma un stil de viață sănătos!
Va fi greu pentru ca sunt pofticioasă, dar dacă voi face suficientă mișcare, voi putea să mai și trisez o dată la 2 săptămâni. Dar să știți că nu iei în greutate doar dacă mănânci până uiți sau ești comod/ă. Stresul, agitația sau anumite probleme care te consumă prea mult, duc la acest luat în greutate sau diverse probleme de sanatate. Acum 2 zile mi-am făcut o promisiune și sper să reușesc! Țineți-mi pumnii!” – a scris Andreea Mantea pe rețelele de socializare.
Drama Andreei Mantea: suferă de o boală de care nu poate scăpa
Puțină lume știe că Andreea Mantea suferă de o boală autoimună. Din cauza acestei afecțiuni, este nevoită să ia zilnic un pumn de pastile. „Am o afecțiune destul de urâțică care nu o să dea înapoi niciodată, din contră, se dezvoltă. O pot stopa foarte greu, iar pentru tot restul vieții trebuie să iau 9 pastile pe zi, dimineața și seara. De fapt, 10. (…)
Am fost foarte cuminte vreo doi ani, după care m-am oprit. E o listă de alimente care îmi e interzisă total, umblu cu acel pen (injecție) de epinefrină în geantă și din păcate mi-am învățat și copilul să mi-l administreze. Atât de grav am ajuns pentru că n-am fost în stare să mă opresc”, a explicat Mantea în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unei emisiuni.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook