Frații Tate au rupt rețelele de socializare în două. Ultimul lor gest e greu de explicat în cuvinte și se pare că cei doi au uitat că încă nu au scăpat de probleme.
Timp de 24 de ore, frații Tate s-au filmat live și le-au arătat fanilor cu ce-și ocupă timpul după ce au scăpat de arestul la domiciliu și au fost puși sub control judiciar.
Milionarii din Marea Britanie au improvizat o celulă de pușcărie în vila lor din Pipera, cu mai multe paturi, toaleta în interior, fără telefoane mobile sau alte facilități, iar imaginile au fost distribuite pe rețelele de socializare de o altă persoană. Au făcut și o petrecere pe cinste și speră ca în cel mai scurt timp să fie liberi ca pasărea cerului.
Cei doi milionari se află sub control judiciar
Andrew și Tristan au primit vestea cea bună pe 4 august 2023, când Tribunalul București a decis că va înlocui măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Atunci, Andrew a făcut și primele declarații. „Timpul este de partea noastră și, mai devreme sau mai târziu, toată lumea va înțelege prin ce am trecut.(…) Sunt fericit! Știam că dreptatea va ieși la iveală și mă simt foarte fericit.
„O parte din mine încă simte că războiul nu s-a terminat”
Sunt entuziasmat, dar o parte din mine încă simte că războiul nu s-a terminat. Războiul nu se va termina pentru mine până când toată lumea nu va înțelege că sunt complet nevinovat, din cap până în picioare. Va continua până când toată lumea, care m-a înjurat și a crezut aceste baliverne, va înțelege cât de mult a greșit.
Și știu că acea zi se apropie și de asta sunt entuziasmat”, a spus Andrew Tate atunci.
Frații au fost arestați preventiv în decembrie 2022, acuzați de exploatarea sexuală a mai multor tinere în studiourile lor de videochat. Sunt trimiși în judecată pentru viol, trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook