Bancuri cu beduini. Stop! Ţinuta obligatorie! Fără cravată, nu se intră

Căldură mare… Caravana trece încet printre dune. Într-o vale, un Cadillac ultimul tip are capota de la motor ridicată. Din autoturism iese o blondă superbă care se adresează primului beduin:

– Domnul meu, ajută-mă! Mi s-a stricat mașina!

– Păi. Nu mă pricep… Dar e la coada caravanei unul, Ali, care a făcut studiile în România și poate…

– Cheamă-l încoace! spune blonda.

Din gură în gură, se transmite mesajul și Ali vine în față:

– Ce s-a întâmplat?

– Domnul meu, îmi repari mașina?

– Eu…V-o repar… Dar știți? Noi, treizeci de beduini, pe treizeci de cămile… O sută de neveste au rămas acasă… și noi … de trei săptămâni în deșert…

– Nu ți-e rușine, porcule, să insinuezi așa ceva?

– Altfel nu vă repar mașina.

– Bine, dar cu o condiție: vă pun la toți prezervative… Dar nu le scoateți, jurați pe Alah că nu le scoateți. Nu vreau să rămân însărcinată, sunt femeie serioasă, căsătorită.

Afacerea se încheie. Ali repară mașina și, după un timp, pleacă fiecare în treaba lui.

După trei zile. Același desert. Aceeași caravană. Treizeci de beduini, verzi la față, cu burțile umflate. La un moment dat, în coada caravanei, Ali ridica ochii către cer:

– Fie ce-o fi rămâne, nu rămâne, eu tot trebuie să fac pipi!

______________________

Unu’ care mergea prin deşert echipat cu ochelari şi labe de scafandru se întâlneşte cu un beduin pe o camilă. Îl întreabă:

– Nu vă supăraţi, cât mai e până la ocean?

– Pai, să mai tot fie vreo 200 de kilometri…

La care omul răbufneşte cu năduf:

– Să vă ia dracu cu plaja voastră cu tot!

______________________

Un european rătăcit în Sahara se mişcă tot mai greu; după trei zile de sete şi caniculă cumplită, de-abia se tărăşte. De-odata i se înfăţisează privirilor înceţoşate o siluetă stranie. Pare un om în carne şi oase.

– Apă! Şopteşte călatorul rătăcit.

– Nu pot decât să-ţi dau o cravată, sună răspunsul, atât de năucitor.

Cel rătăcit se târaşte mai departe, până când… minune! Un restaurant luxos răsare din deşert, făcându-l pe însetat să se ridice şi, cu ultimele puteri, să se năpustească spre intrare. La uşa, însă, un cerber galonat îl opreşte brutal:

– Stop! Ţinuta obligatorie! Fără cravată, nu se intră.