Bancuri publicate în revista „Viața ilustrată” în anul 1937: „O să vă pară rău. Sunt de neam mare și influent!”

La un restaurant, un tânăr cam cu chef și care făcuse gălăgie, fusese dat afară pe ușa din dos.

– O să vă pară rău, strigă el înfuriat. Nu știți cu cine aveți de-a face. Sunt de neam mare și influent.

– Atunci scuzați, vă rog, răspunse chelnerul. Poftiți încă o dată înăuntru, ca să vă putem da afară pe ușa din față.

________________

Când nu mă simt bine, mă duc la un doctor și îi plătesc vizita, pentru că și doctorii trebuie să trăiască. De la doctor mă duc la farmacie de-mi fac rețeta și plătesc farmacistului, pentru că și farmacistul trebuie să trăiască. Vin pe urmă acasă și arunc medicamentele la gunoi, pentru că și eu trebuie să trăiesc.

________________

– Șofer, să nu fugi nebunește!.. Uite ce scrie acolo:

25 de kilometri pe oră viteză maximă!…

– N’ați înțeles bine, boierule: afișul e pentru cei ce circulă pe jos! (Furnica – 26 august 1930)

________________

– Trăiți don’ locotenent, mie mi-a dat în ciorbă un os.

– Păi bine, mă, tu ai văzut vacă fără oase?

– Dar d-voastră ați văzut vacă fără carne?

________________

– Cum mai merg cărțile mele, D-le editor?

– Slăbuț, slăbuț! Dar nu descuraja. Colegul D-tale N. N. vindea și mai puțin. Cum a murit însă a avut un succes extraordinar. N’avea nici o grijă: o să-ți vie și D-tale rândul.

________________

– Câte picioare are măgarul?

– Patru, domnule profesor.

– Și cum se numește?

– Patruped.

– Tu câte mâini ai?

– Două.

– Și cum te numești?

– Popescu Vasile.

________________

– Fata mea, de câteva zile te întorci mereu târziu acasă: au început vecinii să te ia la ochi!…

– Ai prefera să mă ia… la hotel? (Furnica – 8 octombrie 1930)

________________

– Câți ani aveți, doamnă?

– Treizeci, domnule doctor.

– Îmi aduc foarte bine aminte, că și acum trei ani mi-ați spus că aveți treizeci.

– Așa e, că eu nu sunt d’alea, cari azi spun una, și mâine alta.