Simona Ionescu / Redactor Șef

Iată casa de la țară a lui Florin Călinescu, acolo unde crește porci, bibilici și gâște

Iată casa de la țară a lui Florin Călinescu, acolo unde crește porci, bibilici și gâște
De când a anunțat că nu mai vrea să audă de televiziune, Florin Călinescu e foarte liniștit. Și fericit, pentru că poate crea orice-și dorește și în pijama.

Artistul s-a mutat la țară, în casa părintească, în comuna Băbana și a devenit un mic fermier.

Pentru că la țară nu stai nici o clipă locului, Florin Călinescu se bucură și că a reușit să slăbească. „În comuna Băbana s-a născut tata şi aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Ocupat cu viaţa la ţară, am mai slăbit. Am o gospodărie cu multe animale: 83 de găini, 5 porci de Bazna, doi băieţi şi trei fete, 42 de bibilici, 9 gâşte, doi câini lupi şi doi Schnauzeri pitici. Am avut şi capre cu iezi, dar iedul s-a făcut mare şi l-am dat pentru că se ţinea de rele”, a spus acesta anul trecut.

Nu-mi place să mă duc la ora fixată de alții undeva

Invitat cu ceva timp în urmă în podcast-ul lui George Buhnici, actorul a mărturisit că simte că se reîntinerește și s-a gândit să scrie scenarii de film. Mai nou, e fascinat de Youtube și Tik tok, așa că nu ar trebui să se mire nimeni dacă-l va vedea vorbind în engleză. „Acum cred că mă apuc să scriu scenarii de film.

Abia acum, pentru că sunt leneș, pentru că astăzi văd că este un public care părăsește… Fugim ca Sparatacus, în masă, din televiziune, ca spectator. Reîntineresc și eu, energii noi, formate noi, nu mai trebuie să mă duc… Știi ce povară era pentru mine? Am fost director la Teatrul Mic 15 ani și am jucat de două ori, nu-mi place să mă duc la ora fixată de alții undeva.

Să nu te miri dacă mă vezi pe Tik Tok vorbind în engleză

Nu-mi place să mă duc să mă îmbrac fixat de alții. Așa, pot să fiu creativ la mine în pijama, la mine în curte, pe casă, în fața casei, în metrou, oriunde. Libertatea mea de acum începe. Îmi pare rău că nu mai am 18 ani.

Dacă eu eram acum la 18 ani și era situația tehnologică asta, mâine plecam în America și la ora asta eram cel mai tare creator de conținut de pe globul pământesc. Să nu te miri dacă o să mă vezi pe YouTube sau pe TikTok vorbind în engleză’, a spus Călinescu în podcast-ul lui George Buhnici.

S-a iubit cu Monica Tatoiu

În liceu, celebrul actor a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu afacerista Monica Tatoiu, cei doi fiind colegi de clasă la liceul Iorga din Timișoara. ”Eram copii, în primele clase şcolare şi se chema Monica Rodivoevici. Cred că cea mai curioasă, plăcută şi bizară amintire este că şi la copii se poate isca un anume sentiment de iubire. Cred că eram îndrăgostit.

O să vă vină să râdeţi, dar cred că ne scriam bileţele de iubire. Da. Ce înţelegeam noi prin dragoste: îţi dau două caramele dacă ridici fustiţa şi dacă mă laşi să te pup îți dau jumate de sandvich. Chestii de genul ăsta. Tot timpul e pedantă, exactă, persuasivă, energică. Întrebaţi-l pe soţul sau foştii ei soţi, pe copilul ei, angajaţii, şoferul, întrebaţi coaforul, pe toată lumea. Este cea mai energetică persoană pe care am cunoscut-o”, a declarat Florin Călinescu la un moment dat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre