Iată copiii Aneimaria Prodan Reghecampf! Ce mare s-a făcut juniorul!

Iată copiii Aneimaria Prodan Reghecampf! Ce mare s-a făcut juniorul!
Sunt mai mulți copii în familia Reghecampf, care parcă reia tema unui film cunoscut: ai ei, ai lui, ai lor. Important este că se înțeleg de minune cu toții.

Zilele trecute, Anamaria Prodan Reghecampf s-a lăudat cu ultimul născut: ce mare s-a făcut juniorul. Bebeto, cum era el alinat, sau Laurențiu junior, cum i se spune, pentru că duce mai departe numele tatălui său, s-a făcut mare. Are deja 12 ani și în curând o va întrece în înălțime pe mama sa.

Laurențiu junior poartă plete și este pasionat de fotbal, spre bucuria antrenorului și impresarei de fotbal. Părinții lui au avut grijă deja ca puștiul să semneze cu una din cele mai promițătoare academii sportive – Al-Wasl. Când va absolvi, visează să joace la Becali. „Prima echipă care o să mă ia o să fie FCSB, după ce îmi fac academia. Este cea mai bună echipă din România”, spunea Bebeto, toamna trecută, la un post tv sportiv.

Fetele Aneimaria, născute în SUA, fiul în Germania

Anamaria Prodan Reghecampf în vârstă de 48 de ani, este cea mai de succes femeie din fotbalul românesc. Ea crește patru copii. Între 1998 și 2007, Anamaria Prodan a fost căsătorită cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu. Cei doi au avut două fete, ambele născute pe pământ american: Rebecca (n. 1999) și Sarah (n. 2000).

În 2008, la Las Vegas, Anamaria Prodan s-a căsătorit cu fotbalistul Laurențiu Reghecampf , care în prezent nu mai joacă ci antrenează. Laurențiu a adus în familie pe fiul său, Luca (n. 2001), din prima căsătorie. Cei doi au făcut și un copil al lor, Laurențiu (n. 2008), care s-a născut în Germania.

Ce mari s-au făcut copiii

Rebecca, fiica cea mare a impresarei a studiat moda New York şi s-a mutat la Milano, ca să studieze designul. Rebecca s-a numărat printre modelele care au făcut parte din show-ul lui Cătălin Botezatu de la Paris, dar și din alte locații.

Vara trecută, Anamaria Prodan a devenit membru în consiliul de administrație de la FC Hermannstadt, dar s-a implicat financiar la formația din Sibiu. Rebecca Dumitrescu Prodan a devenit numărul 1 în conducerea clubului, așa cum a anunțat mama sa: „Este cea mai tânără conducătoare din Liga 1, la 21 de ani”. 

La majorat, Rebecca a primit cadou de la mama sa o mașină de lux. Cu același cadou de majorat s-a ales și Luca, fiul cel mare al lui Reghecampf, care, vara  ce a trecut, a primit o Toyota. Acesta locuiește cu mama sa, în Germania.

Cealaltă fată, Sarah, locuieşte în Statele Unite, unde joacă baschet. În  urmă cu doi ani a semnat cu echipa Universităţii Mississippi, Ole Miss.

Laurenţiu junior, alintat Bebeto, locuieşte în Emiratele Arabe Unite,  cu părinții lui. El merge la școală în Abu Dhabi, iar de anul viitor va urma cursurile altei școli din Dubai.

Sursa foto: Instagram

Exclusiv. Smiley se pregătește să fie cel mai arătos tătic. Ce face pentru asta