Simona Ionescu / Redactor Șef

Ies la iveală și alte lucruri ciudate, petrecute la filmările unde Alec Baldwin a împușcat accidental doi oameni

Ies la iveală și alte lucruri ciudate, petrecute la filmările unde Alec Baldwin a împușcat accidental doi oameni
Ancheta polițiștilor a descoperit că pe platourile de filmare de la „Rust” a mai avut loc un incident cu o armă de foc. Și nu e numai asta.

Muncitorii sindicatului din industria cinema aveau nemulțumiri față de condițiile defectoase în care au fost puși să lucreze. S-a descoperit că cei mai mulți dintre ei au părăsit locul unde se turna filmul cu câteva ore înainte de împușcarea fatală. Au făcut și reclamații că un alt incident de siguranță se petrecuse cu câteva zile mai devreme, care a constat în „două trageri” ale unei arme din recuzită.

Sindicaliștii s-au plâns de faptul că au trebuit să rămână peste noapte în Albuquerque – la o oră cu mașina de platou – și nu în Sante Fe, deoarece producția nu le-ar plăti camerele de hotel, potrivit surselor citate de The Los Angeles Times și de mai multe rețele sociale. Ei au spus Poliției că mulți sindicaliști au părăsit locul de filmare din cauza acestor nemulțumiri și că au fost înlocuiți de localnici.

O sursă implicată în filmări a declarat pentru New York Post că un maestru de recuzite, încă nenumit, care a supravegheat arma folosită în împușcătura fatală, a fost un lucrător non-sindicat care a fost „doar adus” pentru a-i înlocui pe muncitorii care au plecat de la filmări din cauza problemelor de siguranță semnalate, scrie Daily Mail.

Se pune întrebarea cine erau acei muncitori locali, care era pregătirea lor și în ce măsură au verificat arma înainte ca aceasta să fie predată lui Alec Baldwin.  

Altă împușcătură dubioasă a avut loc

Deadline citează, de asemenea, o sursă anonimă care a spus că o armă a fost descărcată „într-o cabină” de către cineva, cu câteva zile înainte de împușcătura care a ucis-o pe Halyna Hutchins (foto, cu soțul și copilul lor).

„O armă a avut două rateuri într-o cabină închisă. Pur și simplu au fost pocnete puternice – o persoană tocmai o ținea în mâini și a dispărut ”, a spus sursa, făcând referire aparent la descărcări neintenționate.

Rust Production LLC nu a răspuns vineri solicitărilor repetate trimise de jurnaliștii de la DailyMail.com legate de incident, dar membrii sindicatului care reprezintă mulți membri ai echipei care au fost implicați în producție au spus că și-au exprimat temerile cu privire la siguranța pe platou.

Un purtător de cuvânt al Poliției din Sante Fe a declarat: „Investigația rămâne activă și deschisă. Martorii continuă să fie audiați și sunt strânse probe”.

Pe lângă ancheta penală, Biroul de Sănătate și Siguranță Ocupațională din New Mexico investighează moartea lui Hutchins și ar putea impune pedepse civile chiar dacă nu sunt aduse acuzații penale în acest caz.

Foto: Daily Mail, Instagram

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre