Ilie Năstase a fost primul invitat al lui Dan Negru. Vedeta Antena 1 s-a săturat să citească despre marii români doar când acești mor sau când este implicat într-un scandal. Ilie Năstase a fost primul care a acceptat să arate lui Dan Negru poze necunoscute din viața lui.
Ilie Năstase i-a spus lui Dan Negru amănunte neștiute
Ilie Năstase a fost prima legendă care a fost dispus să spună lucruri mai puțin cunoscute despre el. Primul număr 1 ATP din istorie i-a dat voie lui Dan Negru să vadă albumul său cu fotografii de suflet din viața lui.
Marele taenisman a povestit când l-a văzut prima dată pe Ion Țiriac. “Da, îmi aduc aminte, eram copil de mingi. Aveam 12 ani. La Cluj, era o tabără de copii în fiecare an.
La un moment dat trebuia să se joace finala campionatului național de seniori, în ’59. Domnul Schmidt era antrenorul atunci. Era la micul dejun, în camera lactobar, țin minte și acum, un centru care era foarte frumos. Copiii țipau și n-a auzit bine. «Cine vrea să rămână mâine la finală de seniori să fie copil de mingi?» Eu am auzit, eram mai lângă el, și cu un băiat de la Târgu Mureș, Balog”, a spus Ilie Năstase la “Legendele” cu Dan Negru.
Ilie Năstase: “Țiriac nu recunoaște că am fost copil de mingi”
Ilie Năstase a fost copil de mingi la meciul în care l-a văzut prima dată pe Ion Țiriac, dar acesta ”nu recunoaște”.
“În ’59 el cred că avea 18 ani, eu aveam 11, că e cu șapte ani mai mare că mine. Și am fost copil de mingi acolo. Ăla, Viziru, era mai în vârstă, îl mai înjura pe Țiriac, Țiriac la început nimic, ăla voia să facă mișto de el, avea două seturi la zero, a vrut să facă cu mâna stângă ceva, nu i-a reușit.
După aia a început să-l înjure și Țiriac, cum înjura ăla, cum înjura Tiriac. S-a enervat ăla și l-a bătut Țiriac până la urmă. Nici acum nu știe”, a povestit Ilie Năstase.
„Nu știu Năstase, nu recunosc că ai fost băiat de mingi”, a spus Ion Țiriac. ”Lasă că recunosc eu!”, a mai spus Ilie Năstase.
Dan Negru lasă scandalurile pentru tabloide
“Legendele” cu Dan Negru reprezintă o serie de interviuri cu personalități autohtone care spun poveștile din spatele a 10 fotografii pe care le fac publice pentru prima oară. ”Restul las tabloidelor”, a spus vedeta Antena 1.
Păi, ce scriu taloidele? Ilie Năstase a fost subiectul multor scandaluri în ultima vreme. A divorțat de mai multe ori. În ultimii ani a fost scandal după despărțirea de Brigitte Pastramă, iar acum este într-o relație tensionată și cu actual soție, Ioana.
Acum aproape tre ani, a fost pus la pământ de polițiști pentru că băuse înainte să se urce la volan. La câteva zile distanță, s-a stins din viață sora lui, Georgeta Kornman, răpusă de o boală nemiloasă. Și nepoata sa, Alice Martinov, cu care se ducea la evenimnete, a divorțat și a avut o relație cu un om de afeceri, apoi a lucrat într-un club de manele.
În plus, femeile din viața lui l-au acuzat că devine violent după ce consumă alcool. ”Eu, până la 35 de ani, nu am pus strop de băutură în gură. Acum recuperez”, s-a scuzat tenismanul.
Toate acestea, îl fac pe Ilie Năstase un personaj, așa cum a fost toată viața.
“Legendele” cu Dan Negru vor fi disponibile în fiecare luni pe Antena Play, https://antenaplay.ro/legendele-cu-dan-negru. De luni până vineri, momente ale interviului vor putea fi urmărite și în cadrul Observatorului de la ora 19.00.
Exclusiv. Ilie Năstase s-a decis: divorțează de Ioana la tribunal. Vrea să-și recupereze din avere
De ce Alessia, fiica celebrului Ilie Năstase, nu a vrut să joace tenis
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook