Simona Ionescu / Redactor Șef

Dan Negru vrea să ne bucurăm că mai avem legende printre noi

Dan Negru vrea să ne bucurăm că mai avem legende printre noi
Dan Negru a avut ocazia să întâlnească multe legende ale românilor. I-a ascultat pe toți, cu mult respect și admirație. Vedeta Antena 1 este trist că mulți dintre noi ne amintim despre marii români abia când mor. Așa a apărut proiectul ”Legende”, din 5 aprilie. Adică de azi.

Dan Negru invită în emisiunile sale tineri de succes, dar și pe marile vedete. Vorbește cu Florin Piersic de câte ori îi este dor de marele nostru actor și are ce povesti despre alți zeci de români celebri.

Dan Negru vrea să ne bucurăm că mai avem legende printre noi

Dan Negru este trist că cei mai mulți români își amintesc despre marile personalități abia când aceștia mor.

„Sunt oameni de care ne amintim doar când apar breaking news-urile dispariției lor. În rest, la televizor și în online apar toți neghiobii. Toți nebunii sunt lideri! Îmi pare foarte rău că am făcut zeci de show-uri TV, cu o mulțime de oameni importanți, cum ar fi, de exemplu, Stela Popescu. Dar, niciodată n-am vorbit cu ei ceva care să rămână în memoria publicului. I-am plimbat prin tot felul de formate, dar nu am reușit asta”, a declarat Dan Negru.

Așa că s-a pus pe treabă. Va realiza o emisiune specială, „Legendele, cu Dan Negru”. Începe luni, 5 aprilie, la ora 19.45, la Antena 1.

Dan Negru începe șirul de interviuri cu Ilie Năstase

Dan Negru începe șirul de interviuri cu Ilie Năstase. ”Despre Năstase ăla pe care l-a rugat Grace Kelly să-l învețe pe copilul ei, Albert, tenis… Despre Nastase ăla căruia Nelson Mandela i-a spus că sportul poate schimba lumea mai mult decât politica.
Despre Năstase ăla care atunci când s-a întâlnit cu Indira Ghandi i-a spus… Cu Năstase ăla încep «Legendele».  Pe celălat îl las tabloidelor și bârfelor”, a postat Dan Negru e pagina sa de socializare.

Dan Negru ne aduce în case legendele României

Dan Negru ne va adduce în case legendele dintre noi, dar și legendele pierdute. Până acum, doar scria pe Internet, dar acum e hotărât să ne spune cele mai frumoase povești despre marii români pe care i-a cunoscut.

„Pot să-ți spun că l-am avut de câteva ori invitat pe domnul Sabin Bălașa. A povestit atât de multe lucruri importante în cabina de machiaj. Atunci când am intrat în platou nu am apucat să scot de la dânsul lucrurile importante.

Ca să fiu clar, mi-a povestit cum a pictat «Sala pașilor pierduți», la vârsta de 30 de ani, dar și multe altele. În urma unor astfel de experiențe m-am gândit să recuperez timpul pierdut. Mi-a venit ideea Legendelor, proiectul meu «anti-parastas»”, a explicat Dan Negru, pentru paginademedia.ro.

„Îl veți vedea pe Gheorghe Zamfir, care poveștește o mulțime de lucruri interesante, începând cu felul în care a scris muzica pentru ‘Once upon a time in America’. Oamenii știu că Zamfir a scris muzica unuia dintre cele mai importante filme din istoria cinematografiei mondiale, cu Robert de Niro în rolul principal. Robert de Niro era zero în ‘Once upon a time in America’ fără naiul lui Gheorghe Zamfir!”, a punctat vedeta Antenei 1.

Luni, 5 aprilie, va fi difuzat primul fragment din cea dintâi ediție a show-ului „Legende”, iar pe 12 aprilie vom vedea interviul integral, primul invitat al lui Dan Negru fiind Ilie Năstase. Următoarea emisune îl va avea ca protagonist pe Gheorghe Zamfir.


Sabin Bălașa, cel mai bine plătit pictor în comunism. A făcut portretele Ceaușeștilor

Cornel Patrichi, ”regele dansului” în comunism. Juca tenis cu Nicu Ceaușescu

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre