Într-un interviu acordat recent, prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities” (Kanal D) s-a destăinuit în premieră. Ilinca Vandici a vorbit fără rezerve despre o problemă care afectează foarte multe tinere mame.
Vedeta Kanal D a confirmat că merge periodic la un specialist pentru a scăpa de anxietate și pentru a evita depresia. Acest pas a fost făcut chiar după ce gazda show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities” a ieșit din dificila perioadă de autoizolare, impusă de pandemia de coronavirus.
Soțul a trimis-o la psiholog
Vedeta tv arată că ea a depăşit acea problemă pe care iniţial i-a semnalat-o chiar soţul. Bărbatul a fost cel care a convins-o să apeleze la ajutorul unui specialist.
„Am ieșit din perioada pandemiei cu ședințe la terapeut. Șoc și groază. Nu e un lucru puțin pentru că tind să cred că societatea în care trăim și mai ales generația noastră are un nevoie de un pic de ajutor. Are nevoie de un șut în fund, ca să se trezească un pic la realitate și să-și dea seama de lucrurile care se întâmplă fără a cădea în diverse pase mai proaste, stări mai dubioase, fără chef”, a relatat vedeta.
Mai întâi a făcut 5 copii, apoi s-a însurat. La mulți ani, Hugh Grant!
Marele secret al supermodelului Elle Macpherson. Ce o face să arată ca o junioară la aproape 60 de ani
Aceasta povestește că, până să ceară ajutor specializat a trecut mult timp în care s-a lăsat copleșită de stările depresive.
Depresia lui Vandici
„Am făcut o greșeală în momentul în care m-am confruntat cu depresia postnatală. Nu am vrut, nu am simțit sau poate nu am crezut că e cazul să apelez la un specialist și am considerat că sunt suficient de puternică să diluez treaba asta de una singură. Lucru care nu mi-a fost favorabil pe termen lung. Iar lunile acestea de pandemie în care am stat acasă, nu am făcut nimic, nu am putut să muncesc, să mă întâlnesc cu prietenii mei, m-au readus cumva în aceeași stare pe care o aveam atunci.
Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă pentru că nu mă mai simțeam eu așa cum trebuia. Am luat decizia să vorbesc cu cineva despre asta… dacă am înnebunit sau chiar mi se întâmplă niște lucruri? Ei bine, sunt reale, se întâmplă și tocmai de asta o dată pe săptămână stau de vorbă cu un psihoterapeut.
Mă ajută să conștientizez ce viață frumoasă am, ce familie frumoasă am și că dacă am stări mai puțin plăcute e firesc să le am, doar că nu trebuie să le dau foarte mare atenție”, a povestit Ilinca Vandici pentru Libertatea.ro.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook