Joi dimineața, în jurul orei 2:00, în zona centrală a Clujului, Culiță Sterp a intrat ca o vijelie într-o intersecție, fără să se asigure, și a făcut praf un Logan care circula regulamentar. Șoferul mașinii autohtone a ajuns la spital, iar autoturismul acestuia, la cum se vede din fotografii, probabil va fi catalogată cu daună totală. Imediat după ce a făcut zob mașina clujeanului, manelistul a apăsat accelerația și a încercat să fugă cât mai departe de locul accidentului.
Poliția însă a dat rapid de el și l-a oprit în trafic. Se confirmă informația că manelistul Culiță Sterp a plecat băut, la volanul bolidului său, după miezul nopții precedente, după ce toată ziua de miercuri și-a filmat noul videoclip într-un complex hotelier la Tarnița, pe malul lacului, alături de mai mulți artiști din formația sa și de o domnișoară dansatoare pe care a ales-o în urma unui casting pe Instagram. Se pare că aceasta e femeia care se afla cu el în mașină în momentul accidentului.
Urmărit de mașina Poliției, Culiță Sterp a crezut că poate scpăpa
De la Tranița la Cluj, bolidul lui Culiță Sterp a fost urmărit de o masina a Poliției Rutiere care, la intrarea în municipiu i-a facut semn să oprească fiindcă avea viteză peste limita admisă. Manelistul nu s-a conformat și polițiștii s-au luat după el. Apoi a comis accidentul, și a încercat în continuare să scape. Nu a avut nicio șansă.
După ce l-au găsit pe Culiță Sterp, oamenii legii au anunțat că avea o alcoolemie, pe etilotest, de 0,41 la mie, și l-au dus la spital pentru prelevarea de probe biologice. Joi seara, artistul a fost reținut de Poliție pentru 24 de ore, iar azi va fi prezentat judecătorului, cu propunere de arestare preventivă.
Un necaz teribil s-a abătut peste Culiță Sterp: e bun de plată
Necazul lui Culiță Sterp e mare. Pe lângă faptul că intră după gratii, acesta va avea și mult de plătit. Va trebuit să își repare pe cheltuială proprie bolidul în valoare de 100.000 de euro. Și, se știe, orice piesă minusculă costă enorm. SUV-ul BMW cu care de afla Culiță Sterp în momentul accidentului a fost și el avariat. În plus, manelistul va trebui să plătească și pentru Loganul distrus în timpul accidentului.
Toate astea pentru că era băut la volan, caz în care, orice asigurare ar avea, pe CASCO și RCA nu se acordă despăgubiri. Suplimentar, manelistul va avea de achitat daune și compensații pentru victima sa, bărbatul care se afla în Loganul cu care s-a ciocnit, și care a ajuns cu ambulanța la spital pentru îngrijiri medicale.
Culiță Sterp a rămas tot fără banii din seiful furat de hoți
În vară, Culiță Sterp a rămas sărac, după ce i-a fost spartă casa și i s-a furat seiful cu bani. El a încercat să obțină pe cont propriu informații care să ducă la prinderea hoților. Nu a avut succes. Iată ce spunea în iulie. „Cred că ați auzit toți că la noi acasă a avut loc o spargere. Mi s-a furat un seif cu foarte mulți bani și când zic ‘foarte mulți’ nu mă refer la mii de euro, nici la zeci de mii de euro. Mult mai mulți bani. Eu nu am vrut să fac publică chestia asta. Maică-mea și cu Geta au făcut-o.
Au trecut deja vreo trei săptămâni de când s-a întâmplat chestia asta. Eu ofer o recompensă de 25.000 de euro dacă cineva mă ajută să găsesc hoții și să recuperez o parte din bani. Dacă nu, dau 10.000 de euro recompensă doar să aflu hoții, numai să aflu cine mi-a spart casa. A fost la noi acasă Poliția, ei au zis că au fost minim 3 – 4 hoți”, a declarat Culiță Sterp într-un vlog.
Cât privește seiful, el spune că acesta cântărește peste 100 de kilograme, este de culoare gri și avea un cod, a amintit vedeta, care se gândea că poate ar putea fi aruncat prin vreo pădure. Seiful lui Culiță Sterp nu a fost găsit până azi, și nici banii nu au fost recuperați.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook