Începe Survivor România 2022. Ce vedete vor participa în noul sezon

Începe Survivor România 2022. Ce vedete vor participa în noul sezon
Una dintre cele mai îndrăgite emisiuni, Survivor România, continuă. Doar că, de data aceasta, la Pro Tv. Iată care sunt primele vedete ce și-au anunțat participarea.

Mai e foarte puțin timp și vom afla cine sunt numele sonore care se vor lupta în Survivor România. Se știu însă câteva dintre acestea.

Începe Survivor România 2022. Ce vedete vor participa în noul sezon

Mai e la un colț și fanii celui mai dur show, Survivor România, vor trăi încă odată, alături de vedetele participante, emoțiile concursului. Printre cei care vor lupta pentru marele premiu se numără și îndrăgitul actor al serialului Vlad, Adrian Nartea. De asemenea, vor încerca să facă față condițiilor grele frumoasa Otilia Bilionera, dar și Marian Drăgulescu. De altfel, aceștia sunt familiarizați cu alte reality-show-uri precum „Ferma Vedetelor” sau „Asia Express”, unde au participat.

Supraviețuitorul va pleca acasă cu 100.000 de euro

Așa cum se știe deja, regulile concursului sunt foarte bine puse la punct. Concurenții vor face parte din două tabere, care vor lupta zilnic pentru a căpăta în primul rând imunitate, dar și multe alte avantaje. Cel care va rezista până la final, adică Supraviețuitorul, va pleca acasă mai bogat cu 100.000 de euro.

Prezentatorul show-ului a fost desemnat „Personalitatea TV a anului”

Prezentatorul emisiunii va fi același Daniel Pavel care a avut și o mare realizare. În urma muncii depuse la Survivor România 2021, a fost desemnat „Personalitatea TV a anului”, în cadrul Galei pentru Performanță și Excelență 2021. „Acest premiu este un premiu colectiv, o alchimie a telespectatorilor, a voastră, a celor care v-ați uitat, ne-ați urmărit, cel mai intens și iubit reality din România. Îndrept mulțumirea către Faimoși și Războinici, ei au făcut show, ei au rezistat.

Survivor este o poveste despre supraviețuire. Frumusețile pe care le aveți aici, avem o mostră în cele două fete amintite. Acolo, în noroiul dominican, sub praf, sub soare, este o poveste care a forjat eroi ai timpurilor moderne. Despre asta este Survivor! Nu în ultimul rând, cum a spus un mare filozof american, Snopp Doggy Dogg, aș vrea să îmi mulțumesc mie. Aș vrea să îmi mulțumesc mie pentru că am supraviețuit.”, a declarat Daniel Pavel când a primit premiul.

Sursă foto: instagram, playtech