Simona Ionescu / Redactor Șef

Incredibil! Deputata a fugit de la locul accidentului

Incredibil! Deputata a fugit de la locul accidentului
Deputata Elvira Șarapatin de la PSD a comis un accident la Târgu Jiu. A lovit un om pe trecerea de pietoni.

Joi, 12 iunie, a fost o zi cu ghinion pentru doi oameni din Gorj. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Novaci, a fost lovit pe trecerea de pietoni de mașina condusă de deputata PSD Elvira Șarapatin.

Incredibil, dar deputata nu a oprit mașina și a plecat de la locul accidentului, petrecut pe Bulevardul Constantin Brâncuși, informează site-ul realitateadinpsd.net, citând ca sursă realitateadegorj. Deputata Șarapatin s-a ales cu dosar penal.

Poliția gorjană a ieșit imediat cu un comunicat de presă: ”Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce traversa partea carosabilă a străzii Traian, din municipiul Târgu Jiu, prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător, ar fi fost acroşat de un autoturism, care nu  i-ar fi acordat prioritate la trecere, fără a opri la locul faptei. La scurt timp, conducătoarea autoturismului, o femeie, de 68 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a revenit la locul producerii evenimentului rutier”.

Elvira Șarapatin s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Aceiași jurnaliști din Gorj au semnalat faptul că deputata nu este pentru prima oară când are probleme cu respectarea regulilor de circulație.

La începutul lunii septembrie 2019, Elvira Șarapatin a fost amendată după ce a parcat complet aiurea SUV-ul de lux proprietate personală, fix în mijlocul orașului Târgu Jiu.

Șarapatin a mers la Prefectură, unde are și un birou parlamentar, însă până să iasă de acolo, trecătorii au semnalat gestul agenților de la Poliția Locală. Aceștia i-au lăsat, sub ștergător, o înștiințare de constatare a contravenției pe care a fost nevoită să o plătească. Atunci nu era stare de urgență, când amenzile au fost uriașe. Așa că amenda prevăzută pentru parcare într-un loc interzis nu i-a produs o mare pagubă parlamentarei de Gorj, sancțiunea pecuniară fiind cuprinsă între 100 și 300 de lei.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre