Nu pot să nu reproduc aici o parte din rândurile postate de actriță pe pagina ei de Facebook. Așa veți înțelege cu ce om am făcut interviul acesta, în plină pandemie, când teatrele sunt închise.
„Aștept să crească aluatul de pâine, împachetez la sarmale, migăloasă treabă, așa e, dar îmi merg mâinile că știu cine se va bucura de ele. În timpul ăsta și mintea mea o ia așa, razna și mi- a trecut prin minte că dacă aș pleca mâine, aș vrea să mă țineți minte ca pe un om care ar fi făcut orice i-ar fi stat în putere să nu mai fie atâta suferință și sărăcie. Orice. De la muncit cu mâinile pâna la a face lumea sa râdă”, scria Nuami Dinescu pe 19 octombrie.
Simona Ionescu: – Tu ai jucat teatru și pe vremea lui Ceaușescu, un pic, și ai urcat pe scenă și în democrație, ai făcut televiziune. E vreo diferență între perioada când jucai la Reșița sau la Teatrul Muzical din Brașov, la sfârșitul anilor 80, și ce a urmat? Mă refer la meserie, statut, venit.
Nuami Dinescu: Da, este mare diferență. Din toate punctele de vedere. Sunt alte condiții, altă abordare, se caută solutii în pas cu vremea, cu viața. Când am terminat eu Facultatea de Teatru, în 1997 si m-am angajat pentru 4 ani la Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti, aveam 75 de lei salariu ca actor debutant. Atât. In 1988, când eram la Teatrul Muzical din Brașov, au fost luni în care plicul cu salariu era gol, cei 25 de lei – primeam un anume procent din salariu pe care îl primeam că teatrul era pe autofinanțare – se ducea la chiria unei camere a teatrului în care locuiam doua fete. Dupa ce m-am ridicat în ședinta de partid și le-am spus că nu mi se pare normal să fiu angajată în teatru si să trăiesc din pachetele de acasă, secretarul de partid m-a luat deoparte si m-a sfătuit sa nu mai fac asa ceva, că și el abia se descurca cu banii trimiși de rudele din Germania. Sigur, în anul următor nu mi-au mai înnoit contractul, dar a fost spre binele meu, am plecat la Craiova. Doar două exemple din care înțelegeti cât de greu era. Acum sunt freelancer, uneori am de lucru, alteori nu, dar asta are și o parte bună, dincolo de perioadele mai grele financiar. Nu-ți permiți să lâncezești, să te plafonezi, nu te duci la o repetiție plictist și obosit ca la un serviciu oarecare, nu refuzi roluri din comoditate și pentru că, aia e, îți intra leafa și dacă nu joci.
– Ești un om tranșant, care cam faci gură când nu-ți convine ceva. Te vedem pe pagina ta de Facebook. Dacă ai fi ministrul Culturii, care ar fi primul lucru pe care l-ai face pentru artiști?
Nuami Dinescu: Din capul locului îți spun ca nu asș vrea niciodata să fiu Ministrul Culturii, mi se pare extrem de complicat și de greu. Oricum, nu am înțeles niciodat ce îl mână pe un actor talentat să renunțe la bucuria de a juca și să fie ministru. Nu înțeleg și aia e. Ca să-ți dau totuși un răspuns, aș încerca să fiu transparent cu bugetul și cu proiectele, aș acorda mai mult sprijin proiectelor independente si actorilor freelancer pentru că, vrem, nu vrem să recunoaștem, acolo e mereu creativitate și nou sși neprevăzut și încercări, aș face ceva cât să asigur un venit, cât de cât, actorilor bătrâni, mai ales celor care au pensii mici, mici sau deloc. Altfel, da, sunt un om tranșant care nu se minte și care nu minte, nu câștiga bani decât din munca lui, ce am de pierdut? Eu dau socoteala doar conștiinței mele, atât. Și prima condiție a libertății mele e să fiu onestă întâi cu mine, cu valorile mele, cu speranțele mele.
„În serialul Adela voi fi Florica, o simpatică cu gură mare și minte”
– Despre proiecte de viitor, te întreb în alt interviu. Dar poți să ne spui dacă ai sau n-ai, tu fiind omul-surprizelor și o actriță care n-are un angajament stabil cu vreun teatru.
– Uite, o sa-ti spun ca deja e public și am văzut știrea și la voi pe site, și vă multumesc mult pentru asta; într-o zi am primit un mesaj care m-a bucurat așa de tare că am țopait singură prin casă. Mesajul era de la doamna Ruxandra Ion care mi-a scris” am un rol frumos pentru tine”. Asa e, e un rol frumos, Florica se numeste, e simpatica, cu gura mare si minte care pune lucrurile cap la cap.
Joc cu niste oameni pe care îi iubesc, Marian Ralea sau Magi cum il stim toti, Anca Sigartau, zici că jucam de-o viață împreună, Mihai Calin, multi actori tineri foarte buni si aratosi, i-ati vazut probabil pe site ul serialului Adela, e o bucurie pe care o asteptam demult; echipa tehnică e foarte buna, oamenii foarte prietenosi, cu rabdare si îi simti că-s acolo, cu tot ce au in dotare. Inclusiv sufletul. Mă bucur mult ca sunt acolo, cu ei.
-Ai mai lucrat cu Ruxandra Ion? Eu am cunoscut-o în 2010 când a avut amabilitatea și a venit cu trupa La-La-Band la un concert caritabil pe care l-am organizat la Arenele Romane pentru un copilaș cu transplant – „Învingătorul”. Atunci am văzut-o și eu la lucru. Impresionantă!
– Da, eu am mai lucrat cu Ruxandra pe alte proiecte, ultimul a fost reality showul “Dreptul la fericire “, așteptam și serialul, știe toata lumea ca unde pune Ruxandra mana …
În afară de serialul Adela, am un proiect care va ieși, dacă se mai liniștește nebunia cu covidul, în colaborare cu teatrul Nottara, “Urzelile lui Prospero”, un Shakespeare altfel, o să vedeți ce frumos e gândit și pus în scenă de Claudiu Romila, de la care reînvăț, cumva, tot ce știam, pentru că eu mă întorc pe scenă, de-adevăratelea, după 20 de ani. Și ca să fie emoția și bucuria mai mare, joc Catarina! O să vă arat o poză de la începutul repetițiilor, din martie, când încă covidul ne mai lăsa să repetam.
-Și în rest, pentru partea financiară… ca freelancer?
-În rest, mă duc la castinguri, nu refuz proiecte de niciun fel, am avut un proiect foarte draguț pentru o companie privată in care am lucrat cu Tedy Necula și echipa lui minunată, a fost foarte frumos că mi-am sărbătorit și ziua de naștere cu ei, la filmare, mare bucurie, sper să mai am așa întâlniri; fac voluntariat la un adapost de căței, nu refuz niciodată să filmez pentru studenși sau regizori la început de drum, învăț să rămân tânără în minte și în suflet, să fiu gata oricind, pentru orice proiect care crede că sunt omul potrivit.
