Ion Caramitru, in memoriam. „Dacă aş fi fost spion britanic, aş fi ajutat la căderea mai rapidă a lui Ceauşescu”

Ion Caramitru, in memoriam. „Dacă aş fi fost spion britanic, aş fi ajutat la căderea mai rapidă a lui Ceauşescu”
Mâine, actorul și directorul Teatrului Național va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor. Va rămâne în istoria românilor și ca un important actor, fondatorul UNITER, dar și ca omul care, alături de Mircea Dinescu, a anunțat țara că a scăpat de dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu.

În memoria lui Ion Caramitru am ales niște pasaje importante din poate cel mai complex și tranșant interviu, luat de ziaristul George Rădulescu în anul 2009. Am fost martoră la dialog și nu mi s-a părut ca actorul să fi fost ezitant în a răspunde întrebărilor.

Atunci, maestrul Ion Caramitru a făcut niște remarci foarte interesante și a lămurit câteva lucruri care circulau în spațiul public și în presa vremii. A vorbit despre teatru și publicul din epoca Ceaușescu, dar și despre Hamlet, pe care-l jucase magistral, și despre ce se întâmpla în țara lui Shakespeare în domeniul artistic.

În timpul lui Ceaușescu teatrul era „un refugiu extraordinar şi se trăia o speranţă”

– Mai poate fi teatrul o alternativă în societatea actuală?

Ion Caramitru: – Nu atinge cotele importanţei pe care a avut-o înainte de 1989. În urmă cu 20 de ani, teatrul era singurul refugiu public. Toate celelalte erau refugii individuale – o carte, un concert de jazz. Dar să te duci într-o comunitate de oameni, 600-700 de spectatori, jucând Hamlet sau piese „cu cheie”, era extraordinar. În frig, Hamlet dura cinci ore şi nu se tăia nicio replică, iar oamenii stăteau cu mănuşi. Şi la concertele de la Ateneu, de asemena. Era un refugiu extraordinar şi se trăia o speranţă. Simplul fapt că spuneai adevărul autentic crea speranţă.

– Publicul era empatic…

– Exact. Odată, mi-a spus cineva din Anglia că noi avem un mare privilegiu că-l jucăm pe Shakespeare mai bine ca ei. L-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că noi îl putem traduce, însă ei îl joacă aşa cum a fost scris. Şi era adevărat. Traducerea devenea un instrument – puteai să traduci mai acut, mai voit contemporan, ceea ce am şi făcut. Era foarte mult adevăr în ceea ce spunea. Logic, acum şi noi jucăm piesele aşa cum sunt scrise. Sigur că, în unele dintre ele intervine ceea ce Shakespeare definea a fi „oglinda vremii”.
„În `68 l-am aclamat în piaţă pe Ceauşescu”  

– În anii `70 aţi încercat să faceţi disidenţă, alături de alţi tineri intelectuali?

– Vă spun sincer că, la discursul lui Ceauşescu din `68 împotriva invadării Cehoslovaciei am fost în piaţă şi l-am aclamat. Mai mult, în momentul în care s-au făcut detaşamente de gărzi patriotice, m-am înscris fără să fiu membru de partid.

Octavian Cotescu era secretarul organizaţiei de bază şi am fost la câteva antrenamente de tras cu puşca. A fost un moment când foarte mulţi oameni s-au înscris în Partidul Comunist Român din cauza acelei poziţii pe care Ceauşescu a avut-o. Atunci el şi-a creat o simpatie enormă în România şi pe fondul faptului că nimeni nu-şi închipuia că va dispărea vreodată comunismul. Asta a fost în 1968. Duşul rece a venit după 1971, când degringolada a continuat.

– Nu mi-aţi spus dacă v-a tentat vreodată să aderaţi sau să creaţi un grup de disidenţi? S-a speculat mult pe această chestiune, cum că eraţi în legătură cu oficialii britanici.

Disidenţii de o factură artistică. Piesa Hamlet

-Piesa „Hamlet” avea toate elementele revoltei unei generaţii de oameni tineri împotriva unei generaţii autocrate. Am avut nu-ştiu-câte vizionări şi nu am schimbat nimic. La ultima vizionare, care a fost şi cea mai dură, mi s-a cerut să schimb câte ceva şi am spus că nu schimb nimic. Replica a fost: „Dacă nu schimbaţi, nu jucaţi!”.

Eu, între timp, scrisesem o scrisoare critică la adresa regimului care ajunsese la sora mea care lucra în Elveţia. Le-am spus că voi cere să fie dată publicităţii şi m-au întrebat dacă nu mi-e teamă de consecinţe. Mi-a fost un pic. Asta se întâmpla la începutul lui 1985. Noi am lucrat la „Hamlet” un an şi ceva. Premiera a fost în noiembrie 1985. Şi, miraculos, până la urmă ne-au dat drumul fără nicio schimbare. Chestia asta apare şi-n dosarul meu. Practic noi făceam pe disidenţii de o factură artistică.

Despre C.V. Tudor și acuzația că actorul este agent britanic

– S-a spus că aţi fi fost agent al serviciilor de informaţii britanice…

– Asta a scris Corneliu Vadim Tudor în revista sa. Eu am fost şi sunt anglofil. Vorbesc limba engleză de mult timp, am tradus şi am jucat mult Shakespeare. Am tradus şi piese contemporane englezeşti pe care le-am transpus în scenă.

– Aţi fost şi decorat de Regina Marii Britanii.

– Păi de acolo pleacă toată povestea. În 1989 am reuşit să fac cu Marea Britanie o structură asociativă între instituţii de gen româneşti şi englezeşti care s-a numit „NOROC”. Era UNITER împreună cu 13-14 instituţii de teatru, festivaluri şi chiar catedre de specialitate din Marea Britanie. Am făcut tot felul de mişcări şi de turnee şi s-a creat o ambianţă cultural-teatrală între noi şi ei, un pod cu permanente schimburi. A predominat interesul nostru faţă de teatrul englez contemporan şi clasic. Ăsta a fost motivul real pentru care am fost decorat.

„Sunt dintre cei care trebuiau să fie omorâţi pe stadioane”

-Dar şi eu sunt dintre cei de pe „lista neagră” a domnului Vadim Tudor. Sunt dintre cei care trebuiau să fie omorâţi pe stadioane. De acolo a venit informaţia potrivit căreia în dosarul meu de la Securitate apare că mă întâlneam cu diplomaţi englezi. Odată m-a invitat ambasadorul englez să joc „Hamlet”, piesă pe care să o prezinte clubului diplomatic. Am improvizat împreună cu colega mea Mariana Buruiană un spectacol şi asta a creat, probabil, un scandal.

– Aţi fost acuzat că aţi fi avut relaţii cu un ataşat cultural al Ambasadei Marii Britanii care ulterior a devenit şeful spionajului pe toată Asia…

– În dosarul meu nu scrie aşa ceva. Dar eu le-am răspuns celor care m-au acuzat de asta că îmi pare rău că nu a fost aşa pentru că, dacă aş fi fost spion britanic, aş fi ajutat la căderea mai rapidă a lui Ceauşescu.
(interviu realizat de George Rădulescu în anul 2009)

NOTĂ: Intertilurile îmi aparțin

 

 

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp