A murit cel mai bătrân maratonist din lume, numit „Furtuna cu turban”. Bărbatul a fost lovit de o mașină

Cel mai bătrân maratonist din lume, Fauja Singh, care la 100 de ani a mai concurat, a murit într-un accident rutier, potrivit poliției indiene. Avea 114 ani.
Nu a obținut niciodată un record mondial pentru că nu avea certificat de naștere
Născut în 1911 într-o zonă rurală din India, Singh s-a mutat ulterior la Londra și a câștigat porecla „Turbaned Tornado” (Furtuna cu turban) după ce a început să alerge la maraton la peste 80 de ani.
A reușit să termine nouă dintre cursele de 42,2 km. Era considerat cel mai în vârstă maratonist din lume, deși nu a obținut niciodată un record mondial Guinness, deoarece nu avea certificat de naștere.
Potrivit poliției indiene, un vehicul necunoscut l-a lovit pe Singh în timp ce mergea pe o stradă din apropierea satului său natal, Beas, din statul Punjab, în nord-vestul Indiei.
Bărbatul a fost transportat la spitalul Srimann din districtul Jalandhar, unde a decedat din cauza rănilor suferite la cap și la coaste, a declarat Harvinder Singh Virk, șeful poliției rurale din Jalandhar.
„Lucrăm la identificarea vehiculului. Folosim imagini de pe camerele de supraveghere din zonă pentru a găsi vehiculul și am trimis echipe care se ocupă de acest caz”, a declarat șeful poliției pentru CNN, adăugând că un trecător a fost martor la accident.
Însuși prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a transmis un mesaj de condoleanțe și l-a numit pe Singh „un atlet excepțional, cu o determinare incredibilă”.
Singh a început să alerge maratoane abia la vârsta de 89 de ani, după ce s-a mutat în Anglia în urma decesului soției și fiului său.
„Alergarea mi-a arătat bunătatea și m-a readus la viață, făcându-mă să uit toate traumele și durerile. Îmi plac foarte mult pantofii mei de alergare, îi ador. Îi port pentru plăcere. Nu-mi pot imagina viața fără ei”, a declarat el pentru CNN într-un interviu acordat la vârsta de 102 ani.
A alergat primul său maraton după doar câteva luni de antrenament și a atins recordul personal de cinci ore și 40 de minute la Maratonul Toronto Waterfront din 2003, trei ani mai târziu.
În 2011, Singh s-a întors la Toronto, unde a devenit primul centenar înregistrat care a terminat un maraton, cu un timp de opt ore, 11 minute și șase secunde.
Ultima sa cursă a avut loc în Hong Kong, pe un traseu de 10 kilometri, în 2013, la un an după ce a purtat torța la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. La împlinirea vârstei de 100 de ani, indianul a primit o scrisoare de felicitare de la regina Elisabeta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook