Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit cel mai bătrân bărbat din lume

A murit cel mai bătrân bărbat din lume
A trăit peste un secol și un deceniu, iar în ultima lună a deținut un titlu de invidiat. Era cel mai bătrân bărbat de pe Pământ. Un bucureștean.

Dumitru Comănescu, care a fost timp de o lună cel mai vârstnic bărbat al Planetei, a încetat din viaţă sâmbătă dimineaţa, la 111 ani şi 231 de zile, anunță Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.

S-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. A activat în acest domeniu timp de 70 de ani.

”Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineaţă! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecţie despre viaţă şi credinţă, despre responsabilitatea pe care o avem faţă de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăşi şi a învinge marile, dar şi micile încercări ale vieţii, despre virtute, omenie, bunătate şi înţelegere. (…)

Gândurile sale frumoase, pline de înţelepciunea omului care a privit drept în ochi viaţa, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită căldură şi bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile şi îndemnurile optimiste şi ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veţi lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veşnică!”, a transmis directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre.


Cum îți amenajezi bucătăria perfectă. Avem cele mai tari ponturi

Bleonț a făcut anunțul. E oficial candidat


Amintim că, în urmă cu numai trei zile, Dumitru Comănescu a fost decorat cu distincţia Crucea Patriarhală de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii. Aceasta este cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un creştin ortodox mirean. Dumitru Comănescu a fost premiat și de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul proiectului Vieţi Centenare.

”Dumitru Comănescu a fost omul poveste, care a scris istorie. Iubitor de matematică, dar pasionat de plante, pasiune ce l-a condus către meseria de inginer agronom, s-a aflat în spatele frontului pentru a asigura pâinea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial.

A muncit cu pasiune timp de peste 70 de ani, a avut o viaţă cumpătată, mereu înconjurat de familie. A supravieţuit şi ne-a încurajat pe toţi în perioada pandemiei, însă de acum le va cânta romanţele atât de dragi şi va recita poezii doar îngerilor”, se mai arată în comunicat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre