Abecedarul lui Ion Creangă a detonat sistemul școlar din România

După 23 de ediții și un tiraj de peste jumătate de milion de exemplare, „Metoda nouă de scriere și citire” nu doar a introdus alfabetul latin la clasă, ci a pus bazele pedagogiei moderne utilizată în clasă.

Manualul care a schimbat alfabetul în școli

În iulie 1868, abecedarul semnat de Creangă și echipa sa a fost tipărit la Iași, primul manual pentru clasa I redactat integral în grafie latină, după aproape două secole de educație dominată de scrierea chirilică. În contestație directă cu manualele vechi (Iarcu, Sfarț), lucrarea era adaptată pedagogiei intuitive învățate de Creangă la „clasa model” din Trei Ierarhi  .

Pedagogia „vioaie” care a scos școala din rutină

Creangă, împreună cu colegii, au introdus un concept revoluționar: învățarea prin exemple vizuale și practică, nu prin memorare mecanică. Elevii lucrau cu tablouri, recunoșteau plante sau animale și „numărau pe mașina necesară”, iar scrisul și cititul erau integrate în propoziții din viața reală.

Nu doar literă, ci inteligență

În 1876, Creangă și Gh. Ienăchescu publică „Povăţuitoriu la cetirea prin scriere după sistema fonetică”, care ar defini o pedagogie modernă: copiii înțelegeau sensuri, nu silabe goale. Mihai Eminescu, revizor școlar, susținea că manualul lui Creangă aplică „diferența dintre pedagogie și dresură”  .

Succes editorial: 23 de ediții şi peste 500 000 de exemplare

Abecedarul circula în toată țara: peste 23 de ediții, 527 000 de exemplare, aproape o jumătate de milion, iar Creangă îl transformase în carte de referință timp de 25 de ani. Era printre puținele cărți cu tiraje atât de mari în epocă.

Critici, controverse și opoziție oficială

Succesului i s-au adăugat și glasuri critice: acuzații de plagiat, distanță de oficialii ministerului obrazului vechi (care preferau manualele tipărite de stat) și lobby-ul lui Maiorescu și Eminescu pentru aprobarea manualului. Însă abecedarul a rezistat și a impus o schimbare profundă.

Ecou în România de azi

Până în perioada interbelică încă se simțea influența manualului lui Creangă, considerat „bine conceput” și „cel mai bun” pentru alfabetizare  . Critici literari precum Ilarie Chendi evocau necesitatea reluării acestui model în manualele moderne.

De la povestiri la inovație

Abecedarul lui Ion Creangă nu a fost doar un manual, ci o revoluție pedagogică: alfabet latin, abordare practică, fonetică modernă, pedagogie cu suflet, iar toate acestea printr-o lucrare de doar 72 de pagini. Mai mult decât o carte, ci chiar un simbol al educației vii și o lecție ce încă poate inspira manualele de azi