Din tânără claustrofobă și speriată, a ajuns șefa spionilor MI5. Povestea fascinantă a Stellei Rimington

Lumea spionajului este una închisă ermetic pentru necunoscători. În ciuda industriei cinematografice și a aparentei transparențe, nimeni nu știe exact ce face un spion, sau care este viața sa dincolo de meseria periculoasă practicată. Prima șefă a MI5 a murit la 90 de ani, iar odată cu ea s-au dus multe secrete. Ceea ce se știe însă, conturează o poveste fascinantă de viață. 

Întâlnire între trei spioni 

Spionul MI5 Willie Carlin a fost un agent britanic sub acoperire în Derry, Irlanda de Nord, în timpul „The Troubles” (perioada conflictelor din Irlanda de Nord între 1968-1998), când superiorii săi l-au adus la Londra pentru puțină relaxare și o masă copioasă cu omul care îl recrutase, Alan Rees-Morgan. La cină era și o femeie pe nume „Paula”, care părea să fie o secretară.

„A fost ciudat, pentru că Alan era mai degrabă pe modul <<Ce mai face familia?>> și discuții de genul acesta, pe când femeia asta, Paula, voia să afle despre arme. Și câți oameni înarmați crezi că locuiesc în zona ta? Și cum îi cheamă? Și îmi amintesc că m-am gândit: Tu nu ești vreo secretară, în niciun caz”, a povestit Carlin în podcastul True Spies. 

Stella Rimington, prima șefă a MI5, a fost inspirația pentru personajul M din filmele James Bond 

Ani mai târziu, Carlin a recunoscut chipul „Paulei” într-un ziar. Numele ei era Stella Rimington, iar în 1992 avea să devină prima femeie Director General al serviciului de informații britanic MI5 – funcție pe care a ocupat-o timp de patru ani.

Se pare că Rimington a fost inspirația pentru primul personaj feminin „M” din filmele cu James Bond, interpretat de Dame Judi Dench. O femeie impunătoare într-o lume a bărbaților, Rimington a lucrat 27 de ani în MI5 și a deschis drumul pentru alte femei în domeniul informațiilor. Nimic nu a fost ușor.

Prima șefă a MI5 și-a lăsat copiii pe mâna bonei 

A vorbit deschis despre cum cariera i-a afectat viața de familie și despre cum își vedea copiii crescuți de o bonă. Rimington și-a amintit că era o tânără mamă cu doi copii când unul dintre bebeluși a fost dus de urgență la spital, având convulsii. 

În acel moment, se îndrepta către o casă conspirativă pentru a se întâlni cu un spion est-european care intenționa să dezerteze. Dacă nu apărea, omul nu ar fi fost primit în casă. A ales să meargă mai întâi la întâlnire.

Păstrarea secretului cu privire la rolul ei în MI5 a fost o altă provocare.

„Nu poți lucra sub acoperire dacă oamenii știu unde lucrezi. Îți creezi o poveste de acoperire și încerci să pari cât mai plictisitoare. Odată am spus că vând bocanci pentru armată. Altă dată, că fac PR pentru o firmă de cosmetice. Din păcate, atunci am întâlnit pe cineva care chiar făcea asta. A fost o mică problemă” a spus ea. 

Stella Rimington a suferit de claustrofobie când era tânără 

Rimington s-a născut în Londra, în 1935, cu câțiva ani înainte de al Doilea Război Mondial. A descris copilăria sa drept „tulburătoare și înfricoșătoare”. A părăsit Londra împreună cu familia la vârsta de patru ani, mai întâi spre Essex, apoi în Barrow-in-Furness, un oraș-port din Cumbria, nord-vestul Angliei, în timpul bombardamentelor cunoscute drept „Barrow Blitz”.

Șantierul naval al orașului îl făcea o țintă importantă pentru Luftwaffe, aviația nazistă, iar Rimington își amintește cum se ascundea sub scări în timp ce ploua cu bombe. Experiența a lăsat-o cu o claustrofobie care a persistat până la vârsta adultă.

A absolvit filologia engleză la Universitatea din Edinburgh în 1958, apoi s-a mutat la Londra, unde a început să lucreze la Biblioteca Biroului Indian.

Soția de diplomat a devenit spion 

A intrat în lumea informațiilor din întâmplare. Era soția unui diplomat și locuia în India în 1965, când un agent MI5 din New Delhi i-a oferit un post administrativ part-time. Când s-a întors la Londra, în 1969, a aplicat pentru un post permanent în MI5 și a avansat rapid, lucrând în contraspionaj, contrasubversiune și combaterea terorismului.

„Inevitabil, munca în informații aduce multă frustrare. Niciodată nu cunoști întreaga imagine, iar de cele mai multe ori ești parțial în întuneric, aștepți rezultate ale investigațiilor, informații noi sau vreo descoperire norocoasă.

Succesul vine dintr-o combinație de muncă solidă de investigație, surse umane bine plasate, informații din partea publicului și noroc – toate coordonate prin analiză inteligentă”, spunea Stella Rimington despre viața trăită în umbră, ca spion. 

Funcția de Director General al MI5 i-a creat probleme personale 

Tabloidele au explodat atunci când Rimington a fost numită șefa MI5. Agenția, cu aprobarea guvernului britanic, a publicat o broșură numită „The Security Service”, care a dezvăluit public pentru prima dată detalii despre activitatea, operațiunile și atribuțiile MI5 – inclusiv poze și identitatea Directorului General.

„Până atunci eram protejați de anonimat; vecinii nu știau cu ce mă ocup – și, sincer, nici nu le păsa. Presa a aflat foarte repede unde locuiam și s-a instalat în fața casei. A trebuit să o vindem și să ne mutăm, trăind practic sub acoperire. A fost un început dureros al mandatului meu ca Director General”. 

S-a retras în 1996 și a devenit scriitoare 

După cariera din serviciile secrete, Rimington a publicat memoriile „Open Secrets”, primite cu recenzii mixte, dar care au oferit o perspectivă rară asupra transformării MI5 dintr-o instituție rigidă și aproape exclusiv masculină într-un serviciu public modern. Despre primii ani petrecuți în birourile MI5, Rimington a scris: „Unii păreau că nu fac nimic toată ziua și se consuma mult alcool”. 

Când a părăsit funcția în 1996, aproape jumătate dintre angajații MI5 erau femei.

Rimington a început apoi să scrie romane de spionaj inspirate din propria experiență. Primul, „At Risk”, a introdus-o pe Liz Carlyle, ofițer de informații MI5 – un fel de versiune modernă a autoarei. Carlyle este o femeie ambițioasă, capabilă, de 34 de ani, care lucrează în divizia de combatere a terorismului și navighează prin complexitățile unei instituții dominate de bărbați.

Scrierile ei au fost apreciate de profesioniști în securitate, inclusiv de locotenent-colonelul Crispin Black, veteran al războiului din Falkland, care a spus că romanul de debut al Rimington și descrierile terorismului jihadist sunt „credibile și înspăimântătoare”. 

„Am fost soldat timp de 22 de ani și nu pot spune că am dus o viață protejată, dar mi s-a ridicat părul pe ceafă de cel puțin două ori”, a descris Black romanul. 

Romanele ulterioare au urmărit cariera lui Carlyle, construind o serie captivantă de spionaj care, după unii, oferă o imagine mai realistă asupra vieții în informații decât a reușit vreodată James Bond.

A fost decorată de Regina Elisabeta în 1996 

La retragerea sa din serviciu, în 1996, Stella Rimington a fost decorată de însăși Regina Elisabeta cu distincția de „Dame”. Stella Rimington și soțul ei, John Rimington, s-au despărțit în anii 1980, dar s-au mutat din nou împreună în timpul lockdown-ului provocat de pandemia de COVID-19, în 2020.

„Aș spune că e o rețetă bună pentru o căsnicie. Despărțiți-vă, locuiți separat și reveniți la relație mai târziu ” a declarat ea. 

La moartea ei, familia a transmis următorul comunicat: „A murit înconjurată de familia şi câinii ei iubiţi şi s-a agăţat cu hotărâre de viaţa pe care a iubit-o până la ultima suflare. 

Stella Rimington a lăsat în urmă un soț, două fiice, precum și cinci nepoți, dar și o viață fascinantă pe care puțini se pot lăuda că au trăit-o.