Edgar Quinet, francezul pe care mulți români îl știu dintr-un banc. El și soția româncă au îndurat exilul timp de 19 ani

Bancul cu cei doi milițieni care găsesc un mort pe strada Edgar Quinet, apoi decid să îl mute după colț, pe strada Academiei, căci nu știau să scrie numele francezului în procesul verbal, este deja celebru. Nu multă lume știe însă cine a fost celebrul scriitor francez, care a marcat istoria românilor și a avut o contribuție importantă la Unirea din 1859. 

Edgar Quinet a fost filosof, istoric, scriitor, poet, dar și om politic, de origine franceză. S-a născut în 1803 și a călătorit în țări precum Germania, Italia, Grecia și Spania. Fiind un susținător aprig al republicanismului, Quinet a fost ales deputat în 1848. Însă după instaurarea regimului lui Napoleon al III-lea, în 1851, a fost nevoit să ia calea exilului timp de două decenii.

Edgar Quinet, francezul care a ajutat România din exil 

Hermiona, fiica lui Gheorghe Asachi, era născută în 1821. Aceasta a rămas văduvă de tânără, cu un copil pe nume George, născut la 18 august 1839, după căsătoria cu Alecu Moruzi. Astfel, tatăl ei a trimis-o la Paris pentru a-și desăvârși studiile. Acolo l-a cunoscut pe Edgar Quinet, care a rămas și el văduv în 1851. Ajutaţi financiar de Gh. Asachi, care a făcut fiicei o dotă importantă în 1852, cei doi se căsătoreau în iulie a aceluiaşi an, la Primăria oraşului Bruxelles. 

După instaurarea regimului lui Napoleon al III-lea, în 1851, Edgar Quinet a fost nevoit să ia calea exilului timp de două decenii. S-a întors în Franța în 1871, fiind ales deputat de Sena. În cele două decenii cât a stat departe de Paris, Quinet a fost un apărător fidel al drepturilor românilor. 

Edgar Quinet și-a folosit imaginea pentru a ajuta la Unirea din 1859

În timpul exilului său, Edgar Quinet nu doar că s-a dedicat scrisului și educației, dar a devenit și un aliat esențial al cauzei românești. Stimulat de soția sa Hermiona și sprijinit de patrioți români precum Gheorghe Asachi și Mihail Kogălniceanu, Quinet a folosit prestigiul său european pentru a susține în presa occidentală ideea Unirii Principatelor. 

În ajunul Congresului de la Paris din 1856, publica în influenta „Revue des deux mondes” articole prin care convingea opinia publică internațională că românii sunt o națiune cu limbă, istorie și religie comună – toate elementele unui stat unitar. Textele sale, reunite ulterior în volumul „Les Roumaines”, au contribuit decisiv la schimbarea percepției marilor puteri asupra cauzei românești.

A ajutat la nașterea României moderne 

Eforturile lui au fost recunoscute și prețuite de contemporani: lideri români precum Brătianu, Rosetti sau Kogălniceanu i-au transmis mulțumiri emoționante, iar românii din diaspora l-au considerat „fidelul interpret al visurilor românești”. 

Impactul scrierilor lui Quinet a fost resimțit direct la nivel diplomatic – contribuind la acceptarea tacită a ideii unui stat românesc unificat și, în cele din urmă, la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în 1859. Nicolae Iorga avea să sublinieze mai târziu că intervențiile sale nu au fost doar idealiste, ci au avut un efect real în istorie, ajutând la nașterea României moderne.

După moartea lui Edgar Quinet, o stradă a fost botezată în memoria sa 

După ce au fost nevoiți să părăsească Belgia din cauza tulburărilor politice, Edgar Quinet și soția sa Hermiona s-au mutat în Elveția în 1858. În 1859, alături de Victor Hugo, au refuzat amnistia oferită de împăratul Napoleon al III-lea, rămânând fideli convingerilor republicane.

Anii exilului au fost marcați atât de bucurii – precum vizita părinților din Iași sau a poetului George Sion –, cât și de dureri profunde, cum a fost moartea lui Gheorghe Asachi, tatăl Hermionei, în 1869. Odată cu proclamarea celei de-a Treia Republici Franceze în 1870, cuplul s-a întors la Paris, unde Quinet a fost ales deputat în 1871, dar s-a distanțat de excesele Comunei din Paris.

Ultimii ani ai lui Quinet au fost umbriți de boală și oboseală. A murit în 1875, fiind plâns la mormânt de prietenul său apropiat, Victor Hugo. Hermiona a rămas văduvă timp de 25 de ani, păstrând vie memoria celui care pentru ea și pentru mulți contemporani a fost simbolul luptelor pentru libertate, dreptate și idealuri generoase. 

Moartea sa a fost profund regretată și în România, unde presa sublinia contribuțiile uriașe aduse Principatelor, alături de soția sa, fiica ilustrului cărturar Gheorghe Asachi. În semn de recunoștință, în 1903, cu ocazia centenarului nașterii sale, o stradă din București a fost botezată „Edgar Quinet”. Aceasta se află pe o latură a Universității București, în prelungirea străzii Academiei. De aici și celebrul banc cu milițienii lui Ceaușescu.

Hermiona a rămas devotată soțului ei

După moartea lui Edgar Quinet, Hermiona i-a rămas devotată. A editat cu grijă cele aproximativ 30 de volume ale operei sale, i-a dedicat lucrări personale precum „Memorii din exil” și „Cincizeci de ani de prietenie Michelet – Quinet”, și i-a rămas loială până la sfârșit, stingându-se din viață pe 9 decembrie 1909. Deși își dorea să revină la Iași pentru dezvelirea statuii tatălui ei, Gheorghe Asachi, în 1890, vârsta înaintată nu i-a permis călătoria.

În locul ei, a fost prezent nepotul său, Gheorghe Assaky, profesor și chirurg renumit, care a participat la ceremonialul religios și omagial dedicat memoriei marelui cărturar moldovean. În cadrul evenimentului, a fost evocată și contribuția discretă a Hermionei la cauza Unirii, printr-o emoționantă scrisoare a lui Edgar Quinet către Michelet, în care își exprima recunoștința față de români și mândria de a-l fi cunoscut pe socrul său.