Elixirul care a finanțat comunismul. Câți bani a adus României Gerovitalul Anei Aslan

Datorită tratamentelor medicale, turismului și exporturilor de medicamente și cosmetice, România comunistă a încasat anual importante venituri în valută, iar în centrul acestei performanțe economice s-a aflat Ana Aslan și celebrul ei Gerovital.

Originea și succesul internațional al Gerovitalului

Gerovital H3 a fost dezvoltat de Ana Aslan în anii ’50, ca prim tratament geriatric/anti-îmbătrânire pe bază de procaină. Iar în 1970, a fost lansat și produsul Aslavital, extinzând gama tratamentelor. 

Exporturile medicamentelor și produselor cosmetice, dar și clinicile din România care ofereau tratamente cu Gerovital/Aslavital, au început să atragă pacienți străini din numeroase țări, transformând Gerovital într-un brand internațional. 

Cum a ajuns Gerovital „aurul moale” al României comuniste

În anii ’70 statul român ar fi obținut aproximativ 18 milioane USD pe an din activitățile legate de Gerovital/Aslavital: tratamente, spitalizare, servicii medicale, cazare, turism medical, servicii conexe, dar și export de medicamente și cosmetice. 

Din această sumă, exporturile ca atare (medicamente și cosmetice) reprezentau în jur de 800.000 USD, restul provenind din „pachetul complet” oferit străinilor, adică tratament plus tot ce însemna servicii medicale și de agrement. 

Impactul economic și turismul medical

În deceniile ’70–’80, studii și relatări istorice indică faptul că zeci de mii de pacienți străini ar fi venit în România pentru tratamente cu Gerovital/Aslavital, o formă timpurie de turism medical, ce aducea valută și reputație internațională. 

Activitatea aceasta a reprezentat una dintre rarele surse de valută pentru regimul comunist, într-o perioadă în care economia era sub presiuni severe. 

În plus, brand-ul Gerovital a supraviețuit deceniilor: în epoca post-comunistă, firma Farmec (Cluj-Napoca) preia licența și continuă producția și exportul produselor pe bază de rețeta Aslan. 

Cum s-a construit mitul „elixirului tinereții”

În ciuda popularității sale, eficiența „elixirului tinereții” a fost disputată. Unii medici și istorici descriu Gerovital mai degrabă ca un succes de marketing, și mai puțin ca o descoperire medicală validată științific. 

De asemenea, au existat și anumite restricți asupra medicamentului. Deși Gerovital H3 a circulat internațional, la un moment dat accesul pe piețele occidentale a fost limitat, ceea ce a restrâns potențialul global al produsului. 

După 1989, marca și proprietatea privată asupra rețetelor au devenit subiect de dispută, ceea ce arată schimbările economice și juridice din tranziția României spre piață liberă. 

Un alt aspect mai puțin discutat este impactul economic și diplomatic pe care tratamentele Anei Aslan l-au avut asupra României comuniste. Grație reputației internaționale și a campaniilor de promovare coordonate de Oficiul Național de Turism și, ulterior, de Ministerul Turismului, Gerovitalul și Aslavitalul au devenit unele dintre cele mai profitabile „produse de export” ale țării. În anii ’70, aproximativ 10.000–14.000 de pacienți străini veneau anual în România pentru tratamente anti-îmbătrânire. În ciuda serviciilor hoteliere adesea criticate de vizitatori, tratamentele Aslan erau lăudate constant, iar pacienții reveneau periodic din SUA, Canada sau Europa de Nord.

Starurile internaționale care au făcut celebru tratamentul

Prestigiul internațional era amplificat de personalități precum Lillian Gish sau Salvador Dalí, care au întreținut legături directe cu Profesoara, contribuind involuntar la transformarea tratamentelor sale într-un simbol global al longevității și într-o sursă constantă de venituri pentru statul român.

Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Iosip Broz Tito, Charles de Gaulle, Nikita Hrușciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas.

Deși aduceau României venituri importante, tratamentele de la Institutul Aslan erau surprinzător de accesibile pentru pacienții străini. În anii ’70–’80, un pachet complet de două săptămâni, care includea consultații, injecții cu Gerovital, proceduri fizioterapeutice și monitorizare medicală, costa echivalentul a doar câteva sute de dolari, adică de câteva ori mai puțin decât tratamente similare din Occident. Diferența era atât de mare, încât turiștii străini considerau sejurul în România „un chilipir medical”, iar mulți reveneau anual tocmai datorită raportului excelent între preț și rezultate. Costurile scăzute au transformat practic Institutul într-o formă timpurie de „turism medical”, România ajungând să atragă clienți care, în țările lor, nu și-ar fi permis astfel de terapii anti-îmbătrânire.

Succesul Gerovital a pus pe hartă România ca destinație de turism medical, deschizând o direcție rar exploatată de țara noastră la acea vreme.