Spectacol pe străzile Parisului: Salvador Dalí și furnicarul său ținut în lesă în 1969

Scena în care Salvador Dalí a ieșit dintr-o stație de metrou pariziană cu un furnicar uriaș ținut elegant în lesă, a avut loc după o vizită la Sorbonne, unde artistul susținuse o prelegere despre „misterul irealului”, și a fost surprinsă de fotograful Jean-Claude Sauer pentru revista Paris Match. Trecătorii, șocați și fascinați, s-au oprit pe loc, unii crezând că asistă la o filmare, alții recunoscând imediat figura inconfundabilă a lui Dalí, cu mustața perfect răsucită și privirea teatrală.

Gestul, desigur, nu a fost întâmplător. Dalí era maestrul spectacolului și considera fiecare apariție publică o extensie a artei sale. Episodul a devenit o manifestare perfectă a principiului său suprem, acela că viața și arta trebuie să se confunde până la indistincție. Pentru el, plimbarea furnicarului prin Paris nu era o excentricitate izolată, ci o declarație suprarealistă trăită, un act de artă performativă în care absurdul, simbolismul și autoironia se contopeau.

Cea mai excentrică apariție publică a lui Dalí

Fotografia care îl surprinde pe Dalí ieșind dintr-o stație de metrou din Paris, însoțit de un furnicar în lesă, a circulat mult pe rețelele de artă și pe forumuri de fotografie ca un exemplu clasic al teatralității artistului. Pe lângă uimirea celor prezenți, apariția a alimentat interpretări și zvonuri: era un animal real, împrumutat de la un zoo, sau era doar un truc fotografic? 

Se pare că fotografia nu a fost un moment spontan, ci mai degrabă un gest calculat de artă performativă, un act deliberat menit să șocheze și să provoace. 

Semnificația simbolică a animalului

Interesul lui Dalí pentru animale excentrice nu era unul nou. De-a lungul carierei sale, el a folosit insecte (în special furnicile) ca simboluri recurente în operele sale, asociate adesea cu degradarea și mortalitatea. În unele cazuri, furnicile apar ca elemente care mănâncă sau alterează obiecte, menite să arate fragilitatea materiei.

Alegerea unui furnicar pentru această „plimbare” are rezonanțe simbolice interesante: un animal specializat în consumul de furnici, el însuși devine „cuceritor” al simbolurilor de degradare. Dalí a transformat deseori lucrurile care îl tulburau în surse de inspirație artistică. În picturile sale, furnicile apăreau adesea ca simboluri ale decăderii și ale morții, devorând obiecte sau trupuri, ca o reprezentare a trecerii timpului și a degradării materiei. De aceea, alegerea de a se plimba pe străzile Parisului cu un furnicar, animalul care se hrănește tocmai cu furnici, a fost un gest încărcat de ironie și sens. 

Prin acest act teatral, Dalí părea să își înfrunte propriile temeri și obsesii, să transforme repulsia în spectacol, iar angoasa în artă.

Unii critici au văzut în această apariție și un posibil omagiu adus lui André Breton, fondatorul mișcării suprarealiste și, inițial, mentorul lui Dalí. Breton era supranumit în cercul său „Le Tamanoir”, adică „furnicarul”, iar într-un poem celebru, After the Giant Anteater, acest animal apare ca simbol al imaginației care devorează convențiile lumii reale. Relația dintre cei doi artiști s-a degradat în timp, dar Dalí a continuat să-l provoace și să-i răspundă prin gesturi simbolice. Așadar, plimbarea cu furnicarul putea fi și un comentariu ironic adresat fostului său prieten, o scenă plină de subtext în stilul tipic dalinian.

Dalí, maestrul spectacolului public

Pentru Dalí, viața era o piesă de teatru fără sfârșit, iar el era întotdeauna protagonistul. Nu făcea diferență între artă și viață: un interviu, o conferință sau chiar o plimbare deveneau momente performative menite să uimească și să provoace. Fiecare apariție era gândită ca o lucrare vie, o extensie a picturilor sale suprarealiste.

Excentricitățile sale nu s-au oprit la furnicar. În anii ’70, Dalí a fost adesea văzut alături de ocelotul său de companie, Babou (un mamifer de două ori mai mare decât o pisică domestică, care este strâns înrudit cu leopardul), un fel de pisică sălbatică elegantă, cu care apărea la hoteluri, restaurante și chiar la emisiuni TV. Într-un restaurant din Manhattan, când clienții s-au panicat la vederea animalului, Dalí le-a spus calm că „nu este o pisică adevărată, ci o pictură în stil op art”, făcându-i să creadă că totul este o iluzie. Pentru Dalí, șocul și fascinația publicului erau parte din artă și un mod de a aduce visul, absurdul și teatralul în mijlocul realității cotidiene.

De asemenea, într-un episod televizat în 1971 la Dick Cavett Show, Dalí a adus un furnicar mai mic și l-a aruncat în poala unei actrițe, gest provocator și, în același timp, parte din arsenalul său de manifestare publică.

Astfel de gesturi au clădit imaginea lui Dalí nu doar ca pictor suprarealist, ci ca întruchipare vie a suprarealismului: el nu separa arta de viață, ci le fuziona. Fiecare ieșire, fiecare gest, era o declarație artistică pentru el și pentru public.

Interpretări critice

Chiar dacă spectacolul pare autentic, unii istorici și comentatori susțin că furnicarul ar fi fost împrumutat de la un zoo și că fotografia ar fi fost un aranjament scenografic, mai mult decât un moment real de viață. Această ipoteză arată latura calculată a lui Dalí și conștientizarea sa a puterii imaginii.

Mai mult, criticii pun întrebări despre relativitatea simbolurilor: dacă Dalí disprețuia furnicile pentru că le vedea ca semne ale degradării, ce înseamnă să le aduci în prim plan prin intermediul unui consumator al lor cum este furnicarul? Este un triumf, o dominație simbolică sau un gest parodic?