Una din frumusețile autohtone care a făcut istorie înaintea izbucnirii celui de-al doilea Război Mondial, s-a născut în Târgu Jiu. Locuitorii orașului îi păstrează și azi Yolandei Popescu Spireanu o amintire mândră. La trei ani de la debutul concursurilor de frumusețe feminină în țara noastră, gorjeanca a ajuns să cucerească juriul național.
Jean Cernitoiu rememorează ultima seara de iarnă a anului 1932, când publicul adunat în sala Teatrului National din Craiova a fost martora unui eveniment dedicat elegantei feminine. Concursul de frumusețe „Miss România” și-a desemnat regina, tânăra din Târgu Jiu, Yolanda Popescu Spireanu. Evenimentul, care a avut loc pe 31 ianuarie 1932, a adunat participante din toate colturile tarii. Jurații însă au fost cuceriți de „gratia tinerei Yolanda”, după cu arată autorul.
Cerință obligatorie pentru a participa la concursul de Miss: o moralitate ireproșabilă
Yolanda Popescu Spireanu a fost urmașă demnă a Magdei Demetrescu, prima „Miss România” care a ajuns la concursul care s-a transformat, ulterior, în Miss Universe. Aceasta nu a câștigat marele concurs planetar, dar s-a clasat pe locul al șaselea printre frumusețile lumii.
Primul concurs „Miss România” a fost organizat în anul 1929, într-o vreme în care apăreau primele astfel de concursuri la nivel Mondial. Câștigătoarea urma să reprezinte țara la concursul internațional, celebrul Miss Universe, în America. Pentru a putea câștiga marele titlu, participantele trebuiau să aibă pe lângă o frumusețe strălucitoare, o moralitate ireproșabilă. Și nu puteau să fie căsătorite.
Primul juriu al concursului „Miss România” a fost o reunire selectă de personalități din epocă: Alexandru Vaida-Voevod, ministru de Interne, Prof. Tzigara Samurcas, președintele Fundației Carol I, prințesa Alexandrina Cantacuzino, președinta Societății Ortodoxe a Femeilor Române, Maria Giurgea – actriță a Teatrului Național din București, Liviu Rebreanu, scriitor, președintele Societății Scriitorilor Români și director general al TNB, Karl Storck, sculptor Alexandru Mavrodi, președinte al Sindicatului Ziariștilor, Ioan Steriade, director al Muzeului „Kalinderu”, Nicolae Batzaria, prozator, publicist, ministru.
Nu mai puțin de 800 de concurente au visat la titlul de „Miss România”. După preliminarii mai rămăseseră doar 72, cu vârste între 16 și 25 de ani. Conform regulamentului, nu aveau voie să fie machiate când s-au prezentat în fața juriului. În plus, nu purtau corset. Rochiile lor erau simple pentru a le scoate în evidență grația și naturalețea. După multe probe Magda Demetrescu a fost aleasă drept prima Miss România din istoria țării. Pe atunci, tânăra avea doar 17 ani și era orfană de la 5 ani, fiind crescută de o mătușă.
Sursa foto: Jean Cernitoiu, Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook