În venele Regelui Charles curge sângele lui Dracula. Monarhul se laudă cu asta

Subiectul a apărut în discuție în 2014, când Luke Evans i-a spus Regelui că tocmai terminase filmările pentru „Dracula: Povestea nespusă” („Dracula Untold”). Imediat, acesta a replicat că în venele lui curge sângele lui Dracula.
Luke Evans a rememorat o conversație fascinantă pe care a avut-o cu Regele Charles, care a scos la iveală o parte interesantă din istoria familiei regale. Actorul galez, în vârstă de 46 de ani, relatează acest moment în memoriile sale din 2025, „Boy from the Valleys: My Unexpected Journey”.
Totul s-a întâmplat în 2014, la o cină de gală organizată de Prince’s Trust (actuala fundație King’s Trust), la Hotelul Savoy din Londra. Evans fusese desemnat ambasador al organizației caritabile fondate de Regele Charles în 1976, pentru a sprijini tinerii defavorizați din Regatul Unit.
Actorul își amintește că aceea a fost prima oară când l-a întâlnit pe viitorul Rege. A observat cum Charles saluta fiecare invitat în parte, până a ajuns și la el. Au dat mâna „ferm și prietenos”, iar Charles l-a întrebat la ce proiect lucrează.
La acea vreme, Evans tocmai terminase filmările la „Dracula Untold”, în care îl interpreta pe Vlad Țepeș, cunoscut drept Vlad Drăculea – domnitorul român din secolul al XV-lea care a inspirat romanul gotic „Dracula”, scris de Bram Stoker în 1897. Când a auzit acest lucru, „ochii Regelui s-au luminat”, povestește Evans.
„Îți voi spune ceva interesant. Sunt, de fapt, rudă cu Vlad Țepeș”, i-a mărturisit viitorul Rege Charles al III-lea.
„Spre uimirea mea, a început să-mi explice întreaga lui linie genealogică, până în secolul al XV-lea. Mi-a spus că deține mai multe proprietăți în România, în zone în care Vlad a domnit”, scrie Evans în carte.
Când actorul i-a spus că i se pare „o poveste incredibilă”, Regele a zâmbit.
„Da, și nu mulți știu asta”, i-a mai spus Charles, apoi și-a continuat drumul printre invitați.
Regele Charles a mai făcut afirmația că este descendent al lui Vlad Țepeș și într-un documentar TV din 2011, „Wild Carpathia”, în care își exprima interesul pentru conservarea pădurilor din regiunea Transilvaniei.
„Genealogia arată că mă trag din Vlad Țepeș. Așa că am o oarecare legătură cu acea țară”, spunea Regele atunci.
Vlad Țepeș s-a născut în Sighișoara, în Transilvania, în 1431, fiind mai târziu domnitor al Țării Românești. Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler în Ordinul Dragonului.
Vlad Țepeș a fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania, Cneajna Bathory, apoi cu Jusztina Szilágyi, și în cele din urmă cu Ilona Nelipić, verișoară a lui Matei Corvin. Marea lui dragoste ar fi fost însă o săsoaică din Brașov, a cărei poveste începe să fie cunoscută abia recent.
A avut cinci copii: patru băieți și o fată – Radu și Vlad, din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău, din a doua, și Zaleska, din a treia căsătorie. Se pare că Radu, un descendent al lui Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor. Porecla „Țepeș” i s-a atribuit în urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook