Legăturile dintre familiile regale ale Marii Britanii și României sunt cunoscute. Regele Mihai I al României și Elisabeta II au fost veri de gradul al treilea.
Născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, regina Maria a României a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei. Ea era nepoata reginei Victoria a Regatului Unit, și mătușa prințesei Elisabeta care, ulterior, a devenit regina Elisabeta II. În acest context, cele două s-au întâlnit, în 1934, pe când Elisabeta era doar prințesă și copil. Mătușa și nepoata s-au văzut în toamna anului, în timpul unei vizite pe care regina României i-a făcut-o vărului său, regele George al V-lea al Marii Britanii.
Legătura dintre reginele Maria a României și Elisabeta II
Relatarea acestei întâlniri apare într-unul din jurnalele reginei Maria, aflate în colecțiile Arhivelor Naționale ale României. „În septembrie 1934, regina Maria se afla în vizită în Marea Britanie la Balmoral, la vărul său, regele George al V-lea.
În timp ce cuplul regal George și Mary (May) participa la un eveniment public, distinsei musafire i-a fost aranjat un program de vizite, o expoziție de țesături din lânuri fine – din care regina a apreciat îndeosebi pe acelea în culorile toamnei – și a luat un prânz fermecător în familia prințului Albert (Bertie) de York, al doilea în linia succesiunii la tronul Marii Britanii, cu soția sa Elisabeth Bowes-Lyon și fiicele lor.
Regina Maria a fost fermecată de cele două prințese, Elisabeth și Margaret, care au improvizat pentru musafira regală un spectacol cu poezii. Mica Elisabeth i se pare adorabilă, confirmând întru totul ceea ce se spunea despre ea. „Un copil perfect, prietenos, politicos, ingenuu, amiabil, inteligent și cât se poate de drăguț. Micuța Margaret-Rose este o replică mai mică, un copil la fel de delicios. M-am îndrăgostit de întreaga familie. Elisabeth este dulce dincolo de cuvinte […]”
Printr-o întorsătură a evenimentelor, prințul Bertie urma să devină rege doi ani mai târziu, în 1936, sub numele de George al VI-lea, iar mica Elisabeth cel mai longeviv monarh al Marii Britanii (1952-2022), cu o domnie de peste 70 de ani”, notează reprezentanții instituției, într-o postare pe rețelele sociale.
Sursa foto: Arhivele Naționale ale României
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook