Nicolae Ceaușescu, copilul alungat. Drama care a născut un tiran

Există aspecte mai puțin cunoscute ale vieții sale lui Nicolae Ceaușescu, pline de drame și traume care i-au marcat personalitatea și, posibil, comportamentul ulterior.

„Plin de sânge și cu picioarele vinete”

Născut pe 26 ianuarie 1918, în satul Scornicești, județul Olt, Nicolae Ceaușescu a crescut într-o familie săracă, cu zece copii, condusă de un tată, Andruță Ceaușescu, cunoscut pentru firea sa dură și obiceiul de a bea. Andruță, un țăran care a fost pentru scurt timp primar liberal al satului, nu a văzut cu ochi buni ambițiile comuniste ale fiului său.

În 1934, la doar 16 ani, Nicolae a fost implicat într-o acțiune ilegală a tineretului comunist, fiind arestat și trimis acasă din București la Scornicești, escortat de jandarmi. Drumul de zece zile a fost un calvar: legat cu lanțuri la mâini și picioare, bătut, adolescentul a fost umilit public.

Istoricul Lavinia Betea, în lucrarea „Ceaușescu și epoca sa”, citează mărturia nepoatei sale, Lina Bărbulescu, care, copilă de 7 ani la acea vreme, și-a amintit de acesta „plin de sânge și cu picioarele vinete”.

O copilărie marcată de respingere

Acest episod a fost un șoc pentru tânărul Ceaușescu. Tatăl său, furios pe rușinea adusă familiei și pe amenzile pe care a fost nevoit să le plătească (după ce vânduse boii familiei), l-a renegat și alungat de acasă.

O săptămână întreagă, Nicolae nu a scos niciun cuvânt, suferind în tăcere atât din cauza bătăilor, cât și a respingerii familiei. Andruță, susținător al Partidului Liberal, considera comunismul fiului său o trădare și o pată pe onoarea familiei, izolându-l și mai mult pe adolescentul rebel.

Bâlbâiala, urmarea traumelor din pușcărie

Bâlbâiala lui Ceaușescu, care a devenit evidentă în discursurile sale publice, este atribuită de specialiști și contemporani unor traume severe din tinerețe. Un moment definitoriu a avut loc în 1936, când, la 18 ani, Nicolae a fost arestat din nou, de această dată la Târgoviște, pentru distribuirea de manifeste comuniste.

Condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, a fost transferat la penitenciarul Doftana, cunoscut drept „Bastilia comunistă” a României, un loc de detenție dur pentru ilegaliști. Aici, condițiile inumane și bătăile crunte au lăsat urme adânci.

Călcat în picioare după ce a fost prins consumând suplimentele de mâncare strânse de colegi pentru un deținut bolnav

Ceaușescu, flămând și abandonat de familie, ar fi fost prins în închisoare consumând suplimentele de mâncare strânse de colegii de celulă pentru un deținut bolnav, Osman, fost maistru la STB. Furioși, confrații comuniști l-au bătut până aproape și-a pierdut cunoștința.

„Din acel moment, Ceaușescu a devenit bâlbâit,” notează Lavinia Betea, bazându-se pe mărturii din epocă. Trauma fizică și umilința au fost amplificate de izolarea sa: singura care îl vizita la Doftana era sora sa, Niculina, căsătorită cu un alt comunist, ceilalți membri ai familiei uitând de numele lui.

„Era un om care nu uita și nu ierta”

Dramele prin care a trecut, de la respingerea de către tată la umilințele publice și bătăile din detenție au fost, conform psihologilor și istoricilor, factori care i-au modelat caracterul. Bâlbâiala, o sursă constantă de frustrare, l-a forțat să-și pregătească discursurile cu mare atenție, dar nu a eliminat niciodată ezitările vizibile.

Unii sugerează că aceste experiențe au alimentat o dorință de control absolut și o neîncredere profundă față de ceilalți, trăsături care au ieșit la iveală în anii săi de dictatură. „Era un om care nu uita și nu ierta”, a scris la un moment dat un apropiat al său.

Deși a urcat rapid în ierarhia Partidului Comunist, devenind secretar al Uniunii Tineretului Comunist (UTC) și mai târziu lider al României, umbrele trecutului său traumatic au rămas.