Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea ceasului din Cluj, care a încremenit când a început vărsarea de sânge

Povestea ceasului din Cluj, care a încremenit când a început vărsarea de sânge
În apropierea sărbătorilor de iarnă, românii retrăiesc momentul Revoluției ca și când ar fi fost ieri. Puțini sunt cei care cunosc povestea ceasului care din 1989 a rămas la aceeași oră.

Indică de peste 30 de ani aceeași oră: 12.07. Ora la care Nicolae Ceaușescu, fostul dictator a fugit din țară. Iată povestea fantastică a ceasului care a oprit timpul în loc.

Povestea incredibilă a ceasului din România care stă nemișcat de peste 30 de ani

În centrul orașului Cluj-Napoca, în hala din Piața Mihai Viteazu, există un orogoliu unde timpul s-a oprit în loc. De 30 de ani, ceasul acesta indică ora 12.07. Cel care l-a potrivit a fost Palko Mate Jozsef, electrician la Hala Agroalimentară din Piața Mihai Viteazul, personajul care ocupa de buna funcționare a ceasului.

„Am marcat momentul fugii dictatorului”

„Era un ceas construit de Institutul Politehnic. Orologiul a fost montat pe clădire în 1985, când au terminat lucrările, dar era în permanență în întârziere. Așa că eu aveam la mine cheia cu care să îl fixez. În 22 decembrie, aveam cheia la mine așa că am marcat momentul fugii dictatorului și am oprit timpul în loc”, a povestit ulterior bărbatul. De atâția ani, el are o singură mare dorință: ceasul să intre în posesia revoluționarilor și să fie considerat simbol al luptei împotriva dictaturii ceaușiste.

Ce nu ați știut despre ceasuri

Până acum 100 de ani, ceasurile de mână au fost purtate foarte rar, iar primul ceas care a apărut pe lume a fost o bucată de piatră care au aparținut vechilor egipteni. Potrivit istoriei, cei care au înregistrat timpul în anul 2000 î.d.Hr au fost sumerienii.

Acesta este cel mai vechi ceas astronomic din lume

Praga, capitala Cehiei găzduiește cel mai vechi ceas astronomic din lume, construit cu 600 de ani în urmă. Amplasat într-un turn care face parte din clădirea primăriei, acesta este considerat o minune a mecanicii mecanicii și tehnologiei medievale. Istoricii susțin că cele mai vechi părți ale acestuia au fost construite în anul 1410 de ceasornicarul Mikuláš de Kadaň și profesorul de matematică și astronomie Jan Sindel.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre