Este vorba de fresce renascentiste italiene, pictate în secolul al XVI-lea, de artiști influențați de Michelangelo și Rafael, care decorează încăperile în care au intrat, până acum doar fețe regale: săli de bal și unele din cele mai pline de farmec încăperi ale palatului regal de la Monaco. De data aceasta Prințul Albert a decis să arate lumii întregi comorile printre care trăiește și domnește. El a invitat jurnaliștii revistei HELLO! să exploreze palatul regal și să descopere comorile sale ascunse.
Recent, toate acestea fresce, adevărate comori ale patrimoniului universal, au trecut printr-un amplu proces de restaurare. Ele simbolizează importanța familiei Grimaldi și dragostea conducătorilor pentru țara lor.
Mai multe straturi de vopseau au acoperit frescele vechi de secole
Unele dintre cele mai pline de farmec capitole din istoria Monaco-ului au fost scrise în Palatul Prințului, unde decorurile maiestuoase ale Curții de Onoare, ale Galeriei lui Hercule și ale Sălii Tronului au fost scena unor nunți celebre și a unor recepții somptuoase.
Însă, necunoscute de locuitorii regatului, ci doar de prinții și prințesele din dinastia Grimaldi, timp de secole, aceste încăperi au ascuns o comoară de o valoare incomparabilă: fresce renascentiste italiene pictate în secolul al XVI-lea de artiști influențați de Michelangelo și Rafael.
View this post on Instagram
Mai mult, gusturile diferite ale conducătorilor succesivi ai Principatului Monaco au ascuns prețioasele fresce sub mai multe straturi de vopsea. Însă, după opt ani de muncă meticuloasă de restaurare și recuperare, efectuată de o echipă de experți internaționali, peste 600 de metri pătrați de scene mitologice de o calitate excepțională au fost în sfârșit readuse la splendoarea lor originală.
Prințul Albert de Monaco a decis să se curețe pereții în tot palatul
„A trebuit să facem lucrări de restaurare a frescelor din curte, deoarece începuseră să sufere din cauza aerului marin. După primele descoperiri, am decis să extindem investigațiile la restul palatului. Atunci am găsit mai multe fresce în Galeria lui Hercule, dar și în camerele și în toate apartamentele de stat din aripa de vest a palatului. Am descoperit lucruri extraordinare, cum ar fi tavanul Sălii Tronului, care este una dintre ultimele mari lucrări de interior.
S-ar putea să ne trezim cu mai multe surprize. În orice caz, sunt foarte fericit că am făcut această lucrare, într-un mod extrem de eco-responsabil, cu oameni de înaltă calitate și, mai ales, cu o echipă de restauratori de cea mai înaltă clasă. Aș dori să le aduc un omagiu și să le mulțumesc pentru munca lor”, a mărturisit Prințul Albert de Monaco.
Gemenii lui Albert și Charlene au aflat și ei istoria palatului
Potrivit Prințului, Prințesa Charlene de Monaco, soția sa, „a fost entuziasmată și fericită că am reușit să realizăm această lucrare. Anul trecut, ea le-a arătat unor invitați ai săi apartamentele de stat și s-a bucurat foarte mult să le arate frescele. Aceasta arată cât de mult îi pasă de acest proiect și dorința ei de a împărtăși bucuria familiei noastre în ceea ce privește aceste lucrări frumoase”.
View this post on Instagram
De asemenea, cuplul princiar a povestit gemenilor lor, de opt ani, prințul Jacques și prințesa Gabriella, despre miturile și legendele care îi înconjoară în frescele de pe pereții palatului regal. „Este foarte important ca ei să știe. Încă nu le-am spus totul, dar ei știu istoria nu doar a familiei noastre, ci și a principatului și ce înseamnă aceste fresce și aceste portrete ale strămoșilor noștri”, a mai dezvăluit Albert de Monaco jurnaliștilor.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook