Simona Ionescu / Redactor Șef
Mariana Drăgescu nu purta arme, însă transporta răniții din timpul războiului și, făcând asta, a redefinit ce înseamnă cu adevărat curajul.
Născută în 1912, la Craiova, Mariana Drăgescu a devenit pilot licențiat în 1935, într-o perioadă în care aviația era încă periculoasă, iar femeile pilot erau privite mai degrabă ca o curiozitate decât ca profesioniști respectați.
Ea a fost una dintre primele femei din România care au zburat, obținând a șaptea licență feminină de pilot din țară.
Însă ceea ce o face cu adevărat remarcabilă nu este doar faptul că a zburat, ci contextul în care a ales să o facă. În pragul războiului, a intrat într-un rol pe care puțini și-l puteau imagina pentru o femeie.
În timpul Al Doilea Război Mondial, Drăgescu s-a alăturat legendarei Escadrila Albă, o unitate unică în lume.
România a fost singura țară care a folosit femei pilot în misiuni de evacuare medicală pe durata războiului.
Avioanele lor erau mici, neînarmate și marcate cu niște cruci roșii. Misiunea era simplă în teorie și terifiantă în realitate. Ele trebuiau să zboare în zone de război active, să aterizeze aproape de linia frontului și să evacueze răniții.
Zburau la joasă altitudine pentru a evita avioanele inamice, aterizau pe câmpuri improvizate, piste distruse sau terenuri nesigure și, deși erau avioane medicale, nu erau ferite de focul inamic. Nu trebuiau să fie ținte, dar adesea erau.
Drăgescu a zburat în unele dintre cele mai dure zone ale frontului, inclusiv la Odessa, în Crimeea și chiar în timpul Bătăliei de la Stalingrad. În avionul ei nu se aflau soldați pregătiți de luptă, ci oameni la limita dintre viață și moarte. Escadrila Albă este creditată cu salvarea a peste 1.500 de răniți.
Fiecare zbor era o cursă contra cronometru plină de răni care se agravau în aer, vreme imprevizibilă și riscul constant de a fi doborâtă. Și totuși, Mariana Drăgescu a efectuat sute de astfel de misiuni.
Cabina ei de pilotaj devenise un loc în care războiul se oprea, măcar pentru câteva momente, un spațiu în care supraviețuirea era încă posibilă.
La finalul războiului, Drăgescu realizase ceva extraordinar. Ea participase de la început până la sfârșit, chiar și în momentul în care România și-a schimbat tabăra.
A fost decorată pentru curajul său, dar istoria avea alte planuri. Odată cu instaurarea regimului comunist, trecutul ei a devenit incomod politic. Mariana Drăgescu fost îndepărtată din aviație și împinsă în uitare. Până în 1955, cariera ei de pilot s-a încheiat, nu din alegerea ei, ci prin decizie impusă, iar cerul, care îi definise viața, i-a fost interzis.
Timp de decenii, Mariana Drăgescu a trăit departe de lumina reflectoarelor. A avut slujbe obișnuite, povestea ei s-a estompat, iar numele i-a dispărut din memoria publică.
Aceeași societate care avusese nevoie de curajul ei nu mai avea loc pentru el. Și din păcate, ea nu a fost singura. Multe dintre femeile din Escadrila Albă au avut aceeași soartă, contribuțiile lor fiind șterse pentru că nu se potriveau noii ideologii.
Abia după 1989, povestea ei a început să reapară. Istorici, jurnaliști și pasionați de aviație au readus în atenție memoria Escadrilei Albe și a femeilor pilot. Mariana Drăgescu a trăit suficient cât să vadă această recunoaștere târzie.
Ea a murit în 2013, la memorabila vârstă de 100 de ani, fiind ultima supraviețuitoare a acelei unități extraordinare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
