Simona Ionescu / Redactor Șef

Secretele Trenului regal al reginei Elisabeta. Regretata suverană urca la bord seara târziu

Secretele Trenului regal al reginei Elisabeta. Regretata suverană urca la bord seara târziu
Un tren impecabil, de culoare vișinie, nu întârzia niciodată mai mult de 15 secunde și nu oprea la mai mult de 15 cm de covorul roșu. E vorba de Trenul regal al reginei Elisabeta, pe care atât regretata Suverană cât și prințul Philip, l-au adorat.

Din nefericire, trenul iubit al reginei Elisabeta nu va mai opri în nici o gară, Palatul Buckingham anunțând recent că a ajuns la capăt de linie. Pe de altă parte însă, se prevede ca trenul să fie deschis publicului după ce va fi scos din circulație în 2027. Așadar, pasionații pot aștepta cu nerăbdare să urce într-un tren unic.

Un tren grandios, cu propria siglă RT

Secretele Trenului regal al reginei Elisabeta. Regretata suverană urca la bord seara târziu
Trenul regal a ajuns la capăt de linie

Trenul Regal, grandios, cu baia în nuanțe de verde și lambriuri din lemn laminat, are propria siglă RT (n.r. Royal Train – Tren Regal).

Există fotolii, birouri, căzi de baie și, bineînțeles, scaune de toaletă din lemn. Iar cine va privi cu atenție va putea vedea chiar urma de glonț din vagonul de mese al Casei Regale, rămasă în urma unui accident în care un polițist regal a descărcat accidental arma în 2000.

În prezent, Trenul regal părăsește rar depoul său, situat în apropierea orașului Milton Keynes. În martie 2027 însă, când contractul actual de întreținere a trenului va expira, acesta nu va fi reînnoit. Acest lucru se datorează în parte costurilor ridicate ale modernizării dar și pentru că familia regală a achiziționat două elicoptere noi.

Trenul a plimbat-o pe regina Elisabeta prin toată țara în ultimii ani de viață

Secretele Trenului regal al reginei Elisabeta. Regretata suverană urca la bord seara târziu
Regina Elisabeta și prințul Philip

Britanicii au prevăzut dispariția Trenului regal de multă vreme, cu atât mai mult cu cât fratele său mai mare, vechiul iaht regal, a fost pensionat în 1997. Era un secret cunoscut de toată lumea că trenul era menținut în serviciu pentru a o transporta pe regina Elisabeta prin țară în ultimii ani ai vieții sale.

Suverana avea obiceiul să urce la bord seara târziu, știind că va ajunge unde trebuie a doua zi dimineață, indiferent de vreme sau trafic, împreună cu toată suita sa. Atât ea, cât și ducele de Edinburgh erau foarte atașați de acest tren.

Vagoanele regale se numeau „salonuri”

Secretele Trenului regal al reginei Elisabeta. Regretata suverană urca la bord seara târziu
Trenul regal al reginei Elisabeta

Prințul Philip avea chiar o copie mărită și înrămată a cardului său de călător senior, alături de gravurile cu animale sălbatice de pe peretele vagonului său. Puțin cunoscut este și faptul că vagoanele regale se numeau „salonuri”.

Acestea au rămas funcționale până la moartea reginei, alături de alte șapte vagoane și două vehicule de sprijin pentru personal.

Un lucru interesant e faptul că în „salonul” regal paturile erau dispuse longitudinal, în linie cu șinele, pentru mai mult confort. Paturile personalului și paturile supraetajate erau dispuse transversal, la fel ca într-un vagon de dormit obișnuit.

George al V-lea a folosit Trenul Regal pentru a călători prin țară în timpul Primului Război Mondial

Regina Victoria credea că este dăunător pentru digestie să mănânci sau să folosești toaleta la bordul unui tren, așa că au fost construite încăperi elaborate pentru „retragere” în gările de pe ruta dintre Londra și Scoția.

Edward al VII-lea a comandat un nou material rulant, cu condiția ca acesta să fie „cât mai asemănător cu iahtul regal”. La rândul său, George al V-lea l-a folosit pentru a călători prin țară în timpul Primului Război Mondial, deși regina Mary avea o regulă strictă ca acesta să nu depășească viteza de 5 mile pe oră dacă ea se afla în cadă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Palatul Buckingham a fost bombardat de nouă ori, acesta a jucat un rol cheie în transportul în siguranță al regelui și reginei prin țară, atunci când aceștia inspectau trupele și fabricile. Materialul rulant actual datează din 1986.

Sursă foto: railwaytraveller.com

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *