Simona Ionescu / Redactor Șef

Jeni Nicolau, artista care scoate parodie după parodie, ca să râdă toată lumea. Crede că e „un medicament anti-depresiv”. Exclusiv

Jeni Nicolau, artista care scoate parodie după parodie, ca să râdă toată lumea. Crede că e „un medicament anti-depresiv”. Exclusiv
Când spui Jeni Nicolau, te gândești la o mare nevoie de trăire intensă. Mereu tânără și neliniștită, simpatica actriță le dă mereu și altora din bucuria ei de a trăi. 

E ca argintul viu, Dumnezeu i-a dat talent cu carul și recunoaște că îi e greu să stea liniștită. Pentru că în Jeni Nicolau se ascunde mereu dorința de a-i face fericiți pe cei din jur. Jenica și-a făcut puțin timp și ne-a spus câteva povești savuroase cum numai ea știe să o facă.

„Oamenii bolnavi îmi spun că i-am făcut să-și dorească să trăiască”

– Sunteți ca medicamentul care vindecă orice boală. Cine primește o porție de glume marca Jenica, se ridică și merge mai departe. Sunteți o persoană care râde din orice?

– Ai nimerit-o bine cu medicamentul. Poate unii nu vor crede, dar există oameni cu boli incurabile, cu depresii, cu probleme mari, care mi-au scris că primul lucru pe care-l fac dimineața, înainte de a-și lua pastilele prescrise de medic, este o cură de râs, ascultând poantele mele.

Ce bucurie imensă am trăit când mi-au spus că i-am făcut să vadă viața altfel, să-și dorească să trăiască! Să-ți spun un secret. Eu n-am avut deloc încredere în online, mă gândeam ce să fac eu acolo? Dar când am realizat ce succes pot să am, mi-a intrat bine în cap că nu trebuie să mai trăiesc în trecut. Cât a fost pandemia, oftam tot timpul că nu mai eram în sală, la spectacole.

Și acum sunt cel mai fericit om când văd câte sute de oameni sunt alături de mine în orice moment. Eu nu sunt un artist de zonă, mi-a dat Dumnezeu norocul să mă iubească toată România. Dragostea oamenilor e cea mai mare realizare a mea. Și știi de ce? Pentru că niciodată nu i-am tratat cu superioritate, ci am împărțit zâmbete cu toată ființa mea.

Așa am reușit să scot parodie după parodie, ca să bucur pe toată lumea. Dar am luat o decizie. Nu mai merg la evenimente ca surpriză. Și apropos de râs, sunt foarte pretențioasă, nu râd din orice.

„I-am spus miresei să mănânce mai puțin, pentru că e prea grasă pentru vârsta ei”

–  Ați avut vreun incident neplăcut? V-a dat de furcă vreo… soacră arțăgoasă?

–  Cu soacrele nu am avut probleme, în schimb, o mireasă mi-a făcut zile amare. În urmă cu vreo șase, șapte ani, am fost chemată de o soacră la nunta băiatului ei. Ca surpriza momentului. Numai că, ce să vezi? Înainte de marele eveniment, mireasa se certase cu soacra.

Când m-a văzut mireasa, a explodat: „Să nu-mi spuneți că asta tot soacră-mea a făcut-o!”. Îți dai seama cum am putut să mă simt. Am făcut un show de milioane, lumea era în delir, numai mireasa care era în șlapi și cu imagine de halterofilă, era nemulțumită. La un moment dat am pus mâna pe microfon și am chemat-o pe miresică, i-am făcut cele mai frumoase urări, iar la final i-am spus că ar trebui să mănânce mai puțin, pentru că e prea grasă pentru vârsta ei.

Apoi am scos-o din local și i-am șoptit la ureche tot ceea ce m-a deranjat. Punctând faptul că eu am fost invitată de soacră, nu am venit să cerșesc. La întoarcere știu că tot drumul am plâns, pentru că am trăit o adevărată traumă. Ar trebui să avem grijă de sufletul artistului. Publicul e public și umorul e umor. Unii gustă, alții nu. Depinde de cât de dăruit de Dumnezeu e cel care ascultă.

„Merg foarte mult, pentru că am nevoie ca picioarele mele să fie sănătoase”

– Cârcotașii își dau coate în ultima perioadă, roși de invidie, pentru că arătați mai bine ca niciodată. Sunt convinsă că nu puțini au fost cei care v-au întrebat dacă ați recurs la operații estetice…

– Foarte mulți au fost curioși, din păcate pentru ei nu dețin rețeta tinereții. Pe mine Dumnezeu mă ține tânără, nu am apelat la nici o intervenție vreodată. Doar că nu am lăsat ce am în suflet să se vadă, pentru că, să fim serioși, suntem toți plini de păcate. Eu am învățat că invidia și răutatea nu trebuie să mă macine.

Mie nu-mi place sportul, însă merg foarte mult, pentru că am nevoie ca picioarele mele să fie sănătoase să pot face față pe scenă așa cum trebuie. În rest, sunt nevastă și artista casei, nu am femeie să mă ajute.

„Dacă ar fi după mine aș mânca tot timpul gogoși”

– Și când apucați să le faceți pe toate? Mai are timp Jenica să facă mâncarea aceea bună pentru care e lăudată de toată lumea?

– Când am spectacole, mă ocup joi de curățenie și gătesc de două ori pe săptămână pentru familie. Și pentru că sunt fată deșteaptă, îmi pregătesc garniturile din timp și le pun în frigider. Eu mănânc de două ori pe zi, în limite normale. Recunosc că îmi place mult pâinea și patiseria și iubesc ouăle.

Dacă ar fi după mine aș mânca tot timpul gogoși, dar… am ales proteinele și salatele, pește (doar somon și păstrăv), curcan și pui. Pentru că m-a întrebat multă lume cum am reușit să nu pun un gram în plus de sărbători… păi de Crăciun am făcut o gripă cumplită, cu amigdale umflate, cu tot tacâmul. Și câteva zile n-am putut să mă mișc din pat, așa că în patru zile am mâncat doar două porții de supă.

„Am niște bijuterii de care sunt dependentă, pentru că mă fac să mă simt vedetă”

– Ce nu-și poate refuza niciodată Jeni Nicolau? Care e lucrul fără de care nu ieșiți din casă?

– Nu rezist fără să dorm și să-mi cumpăr haine, dar și prosoape, lejerii și șosete. Pe unde am umblat prin lume, am achiziționat sute de perechi de șosete. Sunt foarte friguroasă, chiar și vara le port. Când plec de acasă, mă însoțește Dumnezeu și Maica Domnului pe care o port cu mine în portofel.

Și, bineînțeles, soțul meu, care mă susține și mă suportă, pentru că nu e ușor să trăiești lângă un artist. Succesul meu din aceasta parte a vieții i-l datorez și lui. Și mai am niște bijuterii de care sunt dependentă, pentru că mă fac să mă simt vedetă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre