Simona Ionescu / Redactor Șef

Jurnalist TVR, prins că făcea reclamă mascată pe post pentru firme care taie copaci ilegal. Soția încasa banii

Jurnalist TVR, prins că făcea reclamă mascată pe post pentru firme care taie copaci ilegal. Soția încasa banii
Televiziunea Română e prinsă într-un imens scandal. Conducerea postului național a decis suspendarea unei emisiuni, în urma unei anchete de proporții realizată de Rise Project.

Investigația Rise Project poartă titlul „Reclamă mascată pentru cei care vând lemn tăiat ilegal”. Conducerea TVR a decis să renunțe la rubrica realizată de Răzvan Petrișor la TVR2, intitulată „Iubesc pădurea şi sunt îndrăgostit de lemn” și difuzată inclusiv în emisiunea „Viaţa Satului”, de pe TVR 1.

În continuare, TVR anunță că membrii Comisiei de Etică şi Arbitraj  urmează să dezbată aspectele reliefate de aceasta, urmând a emite și un raport, în urma căruia vor fi luate măsurile necesare, conform Paginademedia.ro.

Rubrica lui Răzvan Petrișor ar fi promovat companii anchetate penal sau sancționate

Din ancheta celor de la Rise Project reiese faptul că rubrica lui Răzvan Petrișor de la TVR 2 ar fi promovat o serie de companii anchetate penal sau sancționate pentru comerț ilicit cu lemne. „Au fost constatate o serie de probleme care vizează atât conţinutul acestei rubrici, cât şi deciziile manageriale care au făcut posibilă realizarea şi difuzarea producţiei”, spun reprezentanţii TVR. De asemenea, emisiunea „Descălecaţi în Carpaţi” a TVR, dar și rubrica „Viața copacului” au fost eliminate din grila de programe.

„Menţionăm şi faptul că emisiunea Descălecaţi în Carpaţi nu se mai regăseşte în grilele SRTv din luna aprilie, iar rubrica Viaţa copacului, realizată de Răzvan Petrişor pentru emisiunea Viaţa satului după încetarea difuzării producţiei Descălecaţi în Carpaţi, nu va mai fi difuzată”, au mai transmis reprezentanţii TVR.

Jurnalist TVR făcea reclamă mascată

Amintim că în data de 10 mai 2022, Rise Project publicat o anchetă în care demonstra că postul TVR 2 are o rubrică de reportaje „în care reprezentanţii companiilor de prelucrare a lemnului îşi fac reclamă şi discută despre cum sprijină comunităţile cu sute de angajaţi şi cât de eficientă este utilizarea lemnului de către ei”. Jurnaliștii au descoperit și că soția realizatorului Răzvan Petrişor primea bani de la asociația Prolemn, în urma materialelor video difuzate de TVR, intermediar fiind firma Imediat Vision SRL.

Concret, dezvăluie Rise Project, anul trecut, asociația Prolemn a virat peste 13.000 de euro (peste 65 de mii de lei) către Imediat Vision SRL, specializată în servicii de reprezentare media. Asta după ce, cu un an mai devreme, același SRL raportase, la Ministerul Finanțelor, doar 645 de lei în încasări, având un singur angajat, conform Paginademedia.ro.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre