A fost una dintre cele mai dureroase vești pe care le-am primit în anul 2018. Cei din jurul nostru știu că Ciprian mi-a fost ca un frate. Omul bun, care se închidea în el ca să-și amestece și să-și transforme amărăciunea în cuvintele poemelor sale. Când nu mai putea, exploda, și atunci vorbeam mult-mult. Puneam pe taraba întâmplărilor noastre tot ce ne frământa, ne nemulțumea, ba chiar ne expuneam, pentru a mia oară, visurile de mai bine în lumea presei de care amândoi eram îndrăgostiți iremediabil.

Cred că atunci când s-a stins, Ciprian nu a vrut să mai lupte. Era obosit. Cred și acum că, de pe patul de spital, ne-a făcut un semn prietenos cu mâna și a alunecat lin, ca să nu deranjeze, pe tunelul luminos al Altei Lumi.

În anul 2010 eram fericiți. Ne reunisme cu echipa noastră de reporteri speciali de la Evenimentul zilei din anii 1992-1997, sărbătoream revederea la un restaurant din Capitală și depănam cele mai faine și trăsnite amintiri din vremea în care făceam presă 24 de ore din 24.

Am citit textul de pe Facebook al jurnalistei Aura Alexa, scris ca o comemorare a momentului dispariției lui Ciprian. M-a bucurat enorm că ea a pus un link către Pagina Memorială Ciprian Chirvasiu. Iar lângă, Aura a scos din arhivă, postarea de acum 3 ani, când și ea, ca noi toți – rude, prieteni și foști colegi, am fost izbiți de vestea că Ciprian nu mai este. Redau textul ei în totalitate pentru ca acei care nu l-au cunoscut sau nu știu cine a fost ziaristul și poetul Ciprian Chirvasiu să-l descopere acum. Mie mi s-a părut cel mai real portret a ceea ce era Ciprian. Dumnezeu să-l aibă în paza lui și să-i vegheze copiii, pe Teo și pe Rontzi!

Aura Alexa: „Să nu te pierzi, Ciprian!”

„Dragă Ciprian Chirvasiu,

Am aflat azi, brusc, abrupt, că nu mai ești, de la Radu Popa! Întâi am verificat informația, că e greu azi, cu atâtea fake news-uri, să mai discerni adevărul!

Să nu te superi pe mine, tu, modestule, dar trebuie să spun câteva lucruri aici, acum, că prea sunt supărată, ca să știe și copiii ăștia, din presa de azi, despre cum ai fost tu!

Te-am cunoscut, la EVZ, în 1992, când ai venit la mine și mi-ai spus senin, că, băi, tu scrii proză! Asta era o chestie foarte nașpa atunci!Iar eu ți-am replicat tăios, ce vrei frate, că și tu scrii poezie! Te-a bufnit râsul și ai zis să nu ne afle Cristoiu, că ne dă afară! Litera de lege a lui Cristoiu: ”bă, voi trebuie să scrieți pentru cuafeze! S-a înțeles? Dacă aveți frustrări de scriitori, duceți-vă la Luceafărul sau la România literară”.

Eram doi intruși, care ne-am recunoscut și trebuia să ne ferim! Apoi mi-ai spus o frază, care mi-a rămas în cap și azi: ”Să nu te pierzi! Vezi că aici te pierzi!” Asta ne-am spus, amândoi, de câte ori o dădeam în bară, adică ne scăpa vreo sintagmă în vreun text de ziar și… nu scriam pentru ”cuafeze”.

Viața ne-a dus pe coclaurile gazetărești, dar de fiecare dată când ne revedeam ne salutam la fel: ”Să nu te pierzi!” Era salutul nostru, ascuns, în lumea în care trebuia să supraviețuim, cu facturi, cu rate, cu meditații plătite copiilor, cu presa care era a lor, cu scrisul pe care ni-l înabușeam în noi, pentru că nu ne permiteam, etc.

După ani, te-am regăsit/ne-am regăsit la ziarul Atac. Văd că nu ți-l trec ăștia în CV! Dar n-am să te uit, așa că trebuie să spun! Erai redactor șef, aveai leafă mare și viață grea! Ai rezistat puțin! M-ai chemat într-o seară și mi-ai zis că ți s-a dictat un editorial și trebuie să-l semnezi.

L-am citit! Era cumplit! Am tăcut! Mi-ai spus că nu poți să-l semnezi! M-ai întrebat ce să faci! Atunci, ți-am spus salutul nostru: ”Să nu te pierzi!”. Asta însă însemna demisia ta! Ai scris un alt editorial în acea seară, după sufletul tău frumos, dar …”nu te-ai pierdut”, vorba noastră! A doua zi ai plecat, cu capul sus!

Boeru Mihai știe despre ce vorbesc, că era acolo!

În ultimul timp, erai fericit: nu te pierdusei, scriai ceea ce vroiai, învinsesei! ”Nimeni, nimic, niciodată”, ți-ai intitulat volumul!

Azi, 13 iulie, am aflat, de dimineață, de la sora mea, că este ziua îngerilor! Mi-am zis că e minunat, ce frumos, vineri 13, nu știam că Îngerii au o zi a lor în calendarul ortodox!

Apoi am aflat că te-ai dus…

O să-mi fie tare dor de tine, Cipi!

13 iulie 2018”

 

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp