Prezentatoarea de la emisiunea „Vorbește Lumea” a intrat în direct, prin telefon, și a spus lumii și partenerului ei Cove de ce a lipsit din platou două zile. Ea a povestit de ce a ajuns la spital și care e starea ei de sănătate.
Adela Popescu a spulberat zvonurile că ar exista și la ProTv un focar de Covid, ca la Antena 1, post de televiziune unde mai multe vedete s-au infectat cu temutul virus în timpul filmărilor de la „Te cunosc de undeva”. Actrița a punctat momentul în care a fost internată în spital, venit în urma a 4 zile de suferință. O durea foarte tare stomacul, „mai ales în partea draptă”, a precizat Adela. În momentul în care durerile au devenit insuportabile, a plecat la spital.
După primele investigații medicale, se pare că e vorba de o inflamație, însă Adela Popescu nu a menționat vreun diagnostic. A precizat, însă, cu tărie că i s-a făcut testul Covid și rezultatul este negativ. „Aș vrea să ne liniștim în privința asta. Deci dacă la mine a ieșit negativ și la tine ar ieși la fel. Stai liniștit”, i-a spus Adela partenerului său de emisiune.
Cove era fericit, nu trebuia să intre și el în autoizolare și să meargă să-și facă testul!
Adela nu a spus când se va reîntoarce în emisiune, ci doar că mai este în spital, că ia antibiotic și că, probabil, va urma un tratament după ce va fi externată. Dar de Covid nu poate fi vorba!
Angelina Jolie dă din casă! Destăinuiri despre divorțul de Brad Pitt
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook