Salvați Copiii, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) și Digi România continuă să ofere suport la 0800.070.009 – Family Tel, linia telefonică gratuită, unde părinții și tutorii copiilor pot suna pentru a fi consiliați psihologic și ajutați gratuit să gestioneze cât mai bine starea emoțională a copiilor.
Cu mai multă grijă din partea părinților și cu suport din partea specialiștilor, familiile pot trece peste aceste perioade vulnerabile și vor fi mai puternice și mai pregătite pentru a face față situațiilor critice, spun reprezentanții organizațiilor.
”Family Tel este un mecanism prietenos prin care ne dorim să ajungem la familii. Family Tel este un canal deschis către părinții din comunitate, care trec în această perioadă prin momente dificile din punct de vedere emoțional, al stresului și al anxietății generate de epidemia de COVID-19.
Ne bucurăm că prin această linie telefonică gratuită putem aduce confort emoțional celor din comunitate care au nevoie de sprijin, așa cum, în paralel, ne pregătim să deschidem și un canal de sprijin psiho-emoțional destinat copiilor și adulților din sistemul de protecție”, arată Mădălina Turza, Președinte ANDPDCA.
Pe durata convorbirilor, psihologii de la Salvați Copiii încurajează părinții să aibă o comunicare deschisă cu copiii lor, pe parcursul căreia aceștia să primească răspunsuri sincere și să își simtă emoțiile. În constrângerile dictate de izolarea socială, este esențială menținerea unui program cu activități care să stimuleze copilul pe mai multe planuri – cognitiv, ludic, dezvoltare de abilități etc.
”La Family Tel venim în ajutorul părinților cu sfaturi care să îi ajute în găsirea unor metode cât mai adecvate pentru a gestiona stările emoționale și comportamentele ale copiilor”,a explicat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România.
Family Tel 0800.070.009 poate fi apelat gratuit, de luni până vineri, între orele 11.00 – 19.00. Echipa de consiliere este formată din 10 psihologi ai Organizațiilor Salvați Copiii din București, Timișoara, Târgu Mureș, Iași și Suceava. Aceștia oferă consiliere și suport psihologic, conform unui protocol specific pentru situațiile generate de criză.
Serviciul se adresează cu precădere familiilor ai căror copii întâmpină dificultăți emoționale și comportamentale induse de necesitatea adaptării la distanțarea socială, ca parte a măsurilor de prevenție a răspândirii pandemiei de Covid-19.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook