Simona Ionescu / Redactor Șef

Laurențiu Reghecampf, surprins cu o tânără în fața unei clinici din Craiova. Domnișoara o fi bolnavă?

Laurențiu Reghecampf, surprins cu o tânără în fața unei clinici din Craiova. Domnișoara o fi bolnavă?
Când se mai potolise valul de știri despre divorțul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, a apărut o fotografie cu antrenorul Craiovei plecând cu o tânără în Rolls. Nu se știe exact în ce zi au fost surprinși cei doi în fața clinicii Sfântul Nectarie.

Imaginile au fost difuzate marți seara de postul Realitatea Plus, la jurnalul de la ora 21.00. El îl înfățișează pe un bărbat ce pare a fi Laurențiu Reghecampf împreună cu o tânără brunetă. Sunt în fața Centrului Oncologic Sf. Nectarie de pe strada Caracal din Craiova, una din cele mai importante clinici din țară în tratarea cancerului. S-au urcat în limuzina Rolls Royce cu numărul antrenorului care era parcată.

Imaginile surprinse ridică un semn de întrebare asupra stării de sănătate a domnișoarei sau a antrenorului de la U Craiova. Totuși, dacă Reghe ar fi avut probleme de sănătate (fie oncologice, fie cardiologice), ele s-ar fi aflat până acum, având în vedere controalele făcute periodic de orice sportiv. Balanța înclină, așadar, către o presupusă afecțiune a domnișoarei.

Se știe că antrenorul de 45 de ani s-a mutat în Bănie după ce a preluat echipa Universitatea Craiova. Anamaria Prodan s-a mutat la scurt timp în Dubai. De acolo a continuat să nege orice informație apărea despre despărțirea lor, deși Laurențiu Reghecampf fusese cel care a declarat unui jurnalist că divorțează.

Anamaria Prodan:Dacă Reghe face ceva, pleacă, are amante, să vă spună el”

În tot noianul de știri, la începutul lunii august, a apărut una care spunea că Reghecampf s-a mutat la Craiova cu amanta. Niciun fel de dovadă, nicio poză, nicio declarație asumată.

Atunci impresara Anamaria Prodan a izbucnit nervoasă când a fost întrebată de un jurnalist: „Aţi aflat că stă cu amanta la Craiova?”.

Ea a dat o amplă declarație din care transpare și faptul că între ei lucrurile nu stau chiar pe roze. A cerut, din nou, celor care îl acuză pe soţul ei că are relaţii extraconjugale să vină cu dovezi.

Dacă așa ați aflat voi că stă cu amanta la Craiova, mergeți și faceți poze clare. Nu ca cele din Deltă și prezentați-le. Dacă mă înjură si îmi vorbește urât mie sau copiilor, întrebați-l pe el sau pe cine vreți. Amanta, prieteni apropiați. Eu nu mai vreau să stau zilnic să fac sau să desfac viața lui Reghe sau a mea sau a copiilor.

Dacă Reghe face ceva, pleacă, are amante, să vă spună el. Eu, fetele și Reghe Jr. suntem toți uniți. Familie. Cine nu vrea să mai facă parte din familie e liber să facă ce vrea. Noi suntem cu capul sus. Reghecampf-Prodan și nu rupem rândurile niciodată!”, a declarat Anamaria Prodan pentru www.sport.ro.

Ea crede că așa-zisele amante sunt în stare să cheme paparazzi și să-i pună să le facă poze cu soțul ei ca să dăstrame familia.

Despre amante, modele nu vreau să mai aud. Eu am vorbit. Fiecare doarme cum își așterne. Cred ca el știe cel mai bune dacă are amante, amantă sau altceva. Deocamdată Reghe are NEVASTĂ. Asta trebuie să înțeleagă amantele. Este hilar pentru mine care m-am născut cu prea mult creier și cu prea multă abilitate cum asemenea persoane au atâta tupeu să cheme paparazzi să facă scenarii, să plece prin străinătate.

Să-și pună prietenele să facă poze. Să dea ponturi pe unde mănâncă si cu cine sunt… Și vezi Doamne au apărut la TV, își cresc tariful, îngroapă familii și aduc în groapă bărbații care dorm pe ei”, a mai spus soţia lui Reghecampf.

Video: Realitatea Sportiva

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre