Lenny Kravitz, fostul iubit al lui Jennifer Lopez. Totul se va vedea în film

Lenny Kravitz, fostul iubit al lui Jennifer Lopez. Totul se va vedea în film
Cu concerte suspendate din cauza pandemiei, muzicienii se reorientează. Jennifer Lopez nu e prima dată când își asumă rolul de actriță, ea cochetând cu succes cu această zonă artistică, de mulți ani. Acum a devenit și producător. Ultimele ei filme au fost de succes.

Anul acesta, celebra cântăreață continuă munca de actriță la cel mai nou film al său, „Shotgun Wedding”. Vedeta are rolul feminin principal. Jennifer Lopez este, deopotrivă și unul din producătorii lungmetrajului. Pentru rolul fostului iubit al lui Grace, a fost cooptat celebrul cântăreț Lenny Kravitz. Acesta va interpreta rolul lui Sean, relatează Deadline.com.

De asemenea, Cheech Marin îl va interpreta pe Robert, tatăl lui Grace, în timp ce D’Arcy Carden va juca rolul lui Harriet, noua soţie a lui Robert.

Lenny Kravitz, fostul iubit al lui Jennifer Lopez

Muzicianul şi actorul în vârstă de 56 de ani va juca alături de Jennifer Lopez şi Josh Duhamel – care a preluat rolul principal după recenta retragere a lui Armie Hammer – în viitoarea comedie de acţiune a studiourilor de film Lionsgate, „Shotgun Wedding”.

Lenny Kravitz, fostul iubit al lui Jennifer Lopez

Jennifer Lopez se numără printre producătorii filmului. Îi are alături pe partenerii săi de la Nuyorican Productions, Elaine Goldsmith-Thomas şi Benny Medina, alături de Todd Lieberman şi David Hoberman de la Mandeville Films. D’Arcy Carden, Selena Tan, Desmin Borges şi Alex Mallari au semnat deja pentru acest proiect cinematografic regizat de Jason Moore.

Mark Hammer şi Liz Meriwether au scris scenariul. Acesta e centrat pe povestea unui cuplu – Grace (Lopez) şi Tom (Duhamel) – care îşi adună familiile pentru a porni spre o destinaţie extravagantă de nuntă. Plecarea are loc exact în momentul în care încep să aibă rezerve cu privire la căsătorie. Ca şi cum acest lucru nu era suficient de stresant, cu toţii ajung în mare pericol, după ce întregul grup este luat ostatic.

Producţia va începe luna aceasta, însă reprezentanții filmului nu au comunicat data preconizată pentru lansare.

Sursa foto: Instagram

Fiul lui Ion Țiriac și soțul Serenei Williams „se bat” în mesaje. Iată ce-și scriu!