Lidia Buble a acceptat provocarea PRO TV și participă, în calitate de concurentă în sezonul al doilea al reality show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Vedeta s-a făcut imediat îndrăgită, atât de colegi, cât și de publicul de acasă. Chiar și așa, vedeta nu mai e chiar așa de urmărită pe rețelele sociale, prin urmare se simte datoare să intervină și să le arate fanilor că e în continuare dezinvoltă și dezinhibată.
Schimbări radicale în viața Lidiei Buble
Anul acesta Lidia Buble a avut parte de multe schimbări în viața sa. S-a despărțit de iubitul ei cubanez, actorul Harlys Becerra, alături de care a petrecut vacanțe de vis, în Ibiza și acasă. apoi au apărut alte probleme, vedeta fiind trimisă în judecată pentru că ar fi mituit doi polițiști de la Rutieră, când a fost surprinsă la volan în perioada stării de alertă, când existau restricții de circulație, pe timpul nopții. Vrând să evite testarea cu aparatul etilotest, aceasta s-a înțeles cu polițiștii pentru o anume sumă de bani.
Bărbații o preferă pe Lidia Buble blondă
Ca să scape de karma negativă, Lidia Buble a trecut și print-o schimbare radicală de look. A renunțat la pletele scurte și blonde, și-a pus extensii și s-a vopsit șaten, culoare apropiată de cea cu care se poate lăuda în mod natural. Toate nefericirile însă și-au pus cumva amprenta pe cariera Lidiei și, cea care ținea zilnic prima pagină a ziarelor, a ajuns să fie menționată mult mai rar.
Zilele acestea, ca să revină în atenția publicului său, Lidia Buble a postat o imagine incitantă, din perioada în care avea părul blond platinat. Bărbații chiar preferă blondele, astfel că vedeta s-a ales cu zeci de comentarii și peste 8.000 de aprecieri – inimioare.
„Te felicit pentru curajul tau de a lupta cu mentalitatea de turma si ai ales sa fi oaia neagra. Adevarata credinta e in suflet si nu are nimic de a face cu religia”, i-a scris unul dintre bărbații care o urmăresc. Un alt fan înfocat i-a lăsat un mesaj plin de subînțeles: „Bună ziua Domnișoara Lidia Buble Îți doresc multă sănătate fericire și tot ce îți dorești Mulțumesc pentru postare Îți doresc multă sănătate fericire și tot ce îți dorești Să fii iubită”. În imagine, Lidia e topless, fiind îmbrăcată doar într-o pereche de dress-uri negre și pantofi cu toc înalt.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook