Simona Ionescu / Redactor Șef

Linda Evangelista începe să încaseze de la compania care a desfigurat-o

Linda Evangelista începe să încaseze de la compania care a desfigurat-o
Fostul top-model Linda Evangelista a soluționat procesul cu o companie cosmetică, după ce a susținut că procedura cosmetică a acesteia a lăsat-o „permanent deformată”. La 10 luni de la deschiderea procesului, modelul a fost convins să își retragă plângerea.

La mijloc ar fi vorba de o despăgubire generoasă. Detaliile înțelegerii nu sunt însă cunoscute. Amintim că Linda Evangelista, celebrul supermodel, acum în vârstă de 57 de ani, a declarat în septembrie anul trecut că a avut o reacție adversă la o procedură de reducere a grăsimii localizate la nivelul feței. Ea a făcut intervenția în urmă cu cinci ani, iar ulterior, în loc să aibă un chip mai suplu, a descoperit că i-au crescut de fapt celulele adipoase.

„Sunt încântată că am rezolvat cazul”, a scris ea pe Instagram, spunându-le celor 1,2 milioane de urmăritori ai săi că desfigurarea în urma procedurii a fost motivul pentru care a dispărut din ochii publicului, arată BBC.com. Termenii înțelegerii nu au fost făcuți publici. BBC a cerut atât modelului, cât și companiei mamă care a realizat procedura, Allergan, să comenteze informația, însă răspunsurile nu au fost punctuale.

Linda Evangelista a suferit intervenții chirurgicale dureroase

Modelul canadian a declarat anul trecut că a suferit „două intervenții chirurgicale corective dureroase și nereușite” după ce procedura de slăbire a avut efectul opus. „Pentru fanii mei care s-au întrebat de ce nu am lucrat în timp ce carierele colegelor mele au prosperat, motivul este că am fost brutal desfigurată de… o procedură care a făcut opusul a ceea ce a promis”, a explicat Evangelista.

Ea a precizat că efectul secundar pe care l-a experimentat „nu numai că mi-a distrus mijloacele de trai, dar m-a trimis într-un ciclu de depresie profundă, tristețe profundă și cele mai joase adâncimi ale urii de sine. În acest proces am devenit o persoană retrasă”.

Procedura nechirurgicală la care a apelat este criolipoliza. Aceasta se folosește la scară largă. Criolipoliza presupune expunerea zonei tratate la temperaturi scăzute pentru a reduce depozitele de grăsime din anumite zone ale corpului. În cazul ei, celulele adipoase, în loc să se dizolve, au început să se înmulțească, acesta fiind un efect secundar considerat o excepție extrem de rară.

Efectele adverse ale criolipolizei, urme peste ani

Linda Evangelista a devenit faimoasă în anii 1990, făcând parte dintr-un grup de supermodele emergente, care au apărut pe podiumurile de lux din întreaga lume și pe coperta revistei de modă Vogue. De asemenea, a apărut într-un videoclip al lui George Michael alături de Naomi Campbell, Cindy Crawford și Christy Turlington.

Modelul a păstrat un profil mai puțin public în ultimii ani, postând rareori imagini noi cu ea pe rețelele de socializare. În puținele fotografii pe care le-a postat, fața îi este adesea parțial ascunsă de un văl sau o pălărie.

Linda Evangelista în campania Fendi

Iar după ce a rezolvat problema veniturilor, Linda Evangelista face iarăși ceea ce îi plăcea: la 57 de ani, a semnat un nou contract pentru un brand de lux.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Linda Evangelista (@lindaevangelista)

Modelul apare în cea mai nouă campanie pentru Fendi, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la apariția celebrului model de poșetă Baguette.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre