Lipii sănătoase și gustoase la grătar. Vei impresiona pe toată lumea cu această rețetă

Lipii sănătoase și gustoase la grătar. Vei impresiona pe toată lumea cu această rețetă
Soarele care e din ce în ce mai prezent ne îmbie parcă să ieșim din case. Și ce poate fi mai inspirațional decât o masă la grătar, cu familia sau prietenii, în curte? Iarba deja mijește, mugurii sunt și ei gata să se umple de verde.

Vă propunem o rețetă care să completeze bunătățile pe care le veți găti la grătar. În loc să cumpărați pâine, mai bine frământați aluat pentru lipii. Liana Sabău a prezentat pe blogul ei,  Pe masa din bucătărie, o rețetă aparte cu făină multicereale. Așa veți fi siguri că veți avea cele mai sănătoase produse  light de panificație.  Din rețeta noastră veți obține aproximativ șase lipii.

Ingrediente pentru lipii sănătoase și gustoase la grătar

300g făină albă,

50g făină multicereale Grâu Întreg,

140-150ml apă caldă,

20ml ulei de măsline,

1 plic de drojdie uscată(7g),

1 linguriță sare.

Mod de preparare

Amestecăm ambele tipuri de făină și le cernem într-un vas încăpător. Adăugăm drojdia uscată în vas și amestecăm. Câte puțin, punem în centrul făinii apă călduță – nu toată o dată (apa nu trebuie să fie fierbinte) și uleiul de măsline. Amestecăm. Frământăm până când aluatul capată consistență, apoi adăugam sarea. Continuăm frământarea până când obținem un aluat omogen și elastic.

Dacă aluatul este încă puțin lipicios, mai adăugam  2-3 linguri de făina integrală cernută și frământăm până când nu se mai lipește de mâini. Dacă nu ați pus toată apa, poate nu veți avea nevoie de făină în plus.

Împărțim aluatul în 6 biluțe de  50 – 55 g fiecare. Cântăriți-le să fie egale. Le așezăm pe masa pudrată cu făină, le acoperim cu un șervet de bumbac și le lăsăm să dospească 30 de minute.

Întindem cu sucitorul fiecare bucată de aluat în forme lunguiețe sau rotunde / ovale și  foarte subțiri.  Punem un grătar antiaderent pe foc mediu – sau  o tigaie grill – și când este perfect încins, adăugăm prima lipie. O coacem câte 3 – 4 minute pe fiecare parte, la foc moderat. În momentul în care se formează mici bule de aer pe suprafața lipiei, o întoarcem pe cealaltă parte.

Sursa: Pe masa din bucătărie